Sfaturi pentru curăţarea covoarelor

Mochetele şi covoarele sunt utile, călduroase şi se prezintă într-o mare varietate de culori, materiale şi forme. Însă ele trebuie întreţinute cât mai bine, pentru a putea să ne bucurăm de ele cât mai mult timp. Iată câteva sfaturi pentru întreţinerea şi curăţarea acestora:
Covorul trebuie, în primul rând, aspirat foarte bine cu un aspirator cu perie, pentru a se curăţa de praf. Abia după aceea se spală cu o soluţie specială formată din apă şi detergent de geamuri sau de vase.

Dacă dorim să împrospătăm culorile, se freacă covorul cu o cârpă de bumbac muiată într-o soluţie formată din 2/5 terebentină şi 3/5 apă.

Atunci când se pătează mocheta, turnaţi imediat apă minerală. Vă va ajuta să scoateţi mult mai uşor pata respectivă. Petele de cafea sau ceai ies cu un amestec de apă călduţă şi glicerină, cele de grăsime se scot folosind fierul de călcat încins peste o coală de hârtie, iar petele de alcool se scot cu apă şi detergenţi.

Petele se scot imediat pentru a fi siguri că veţi scăpa de ele. Cu cât timpul va trece, cu atât va fi mai greu să le îndepărtaţi.

Pentru întreţinere, covoarele trebuie aspirate o dată pe săptămână şi mai des în zonele de trafic intens. Aspirarea frecventă prelungeşte viaţa covorului prin prevenirea acumulării de particule, care se depun la baza covorului şi cu timpul îl rod.

Conform cercetărilor, covoarele absorb nisip (40%), oxizi (20%), fibre organice şi sintetice (20%), uleiuri şi răşini (9%), carbon (5%), grăsime animală (4%), umezeală (2%).

Pentru o aspirare eficientă, împărţiţi covorul ca şi cum ar avea mai multe cadrane şi insistaţi pe fiecare secţiune, în funcţie de gradul de murdărire: trafic intens, trafic mediu, trafic slab.

Utilizaţi pentru covoarele sintetice care au fost pătate un burete îmbibat în amoniac, după care limpeziţi cu multă apă. La final puteţi adăuga în apă puţin oţet alb pentru încă o spălare a locului, iar apoi uscaţi presând cu lavete albe din bumbac.

Nu folosiţi amoniac pentru covoare cu fire de mătase sau de lână.

Teodora Dumitru