Mizeria din Parlament: grevă de lux

213 parlamentari ai opoziţiei au intrat în protest parlamentar. Ei beneficiază de toate drepturile băneşti şi toate facilităţile, chiar dacă nu participă la şedinţe

Victor Ponta prosteşte electoratul: el susţine că parlamentarii opoziţiei vor dona sumele pe care le vor încasa pe perioada protestului

„Stresul”, dormitul incomod pe scaun, ochii jurnaliştilor aţintiţi pe mânuţele agere ale unor parlamentari au făcut ca 213 parlamentari ai opoziţiei să intre în protest parlamentar (grevă), dar nu oricum. Ei vor putea beneficia de toate drepturile băneşti, chiar dacă nu participă la şedinţele Legislativului, indemnizaţia brută fiind de 6033 lei, la care se adăugă suma forfetară pentru birourile din teritoriu, de peste 9000 de lei.

Suma forfetară este egală cu valoarea unei indemnizaţii brute şi jumătate, adică 9049 lei, iar dacă parlamentarii opoziţiei semnează şi lista de prezenţă la plen vor putea beneficia şi de diurna de şedinţă, care este de 2% din indemnizaţie pentru cei care nu au domiciliul în Bucureşti.

La aceasta se adăugă decontarea cazării parlamentarilor care nu au domiciliul în Bucureşti, a cheltuielilor de transport şi a celor de telefonie.
Problema drepturilor băneşti ale parlamentarilor protestatari a fost dezbătută de departamentele de specialitate ale Camerei Deputaţilor. În cazul în care aceştia nu participă la lucrările forului legislativ, parlamentarii PSD, PNL şi PC ar trebui să nu beneficieze de banii pentru cazare la hotel şi nici alte drepturi băneşti.

Parlamentarii nu pot face grevă, deoarece această formă de protest este prevăzută în legea conflictelor de muncă doar pentru angajaţi, iar deputaţii şi senatorii au mandat reprezentativ. Conform legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor, participarea la lucrările camerei din care fac parte reprezintă pentru deputaţi şi senatori o obligaţie legală, morală şi regulamentară.

Parlamentarii primesc, pe durata exercitării mandatului de parlamentar, o indemnizaţie lunară. Indemnizaţia se primeşte de către fiecare parlamentar de la data intrării în exerciţiul mandatului, sub condiţia validării, şi până la data încetării mandatului. Parlamentarii mai beneficiază de transport intern gratuit pe liniile aeriene interne, auto, fluviale şi pe calea ferată, cu orice categorie de trenuri de călători, la clasa I.

De asemenea, deputaţii şi senatorii mai beneficiază şi de un autoturism pentru deplasări în circumscripţia electorală pe care o reprezintă, autoturism necesar activităţilor legate de exercitarea mandatului. Deputaţii şi senatorii care folosesc autoturismul proprietate personală pentru a se deplasa săptămânal din localitatea unde domiciliază până la Bucureşti şi înapoi, cei care au domiciliul în Bucureşti şi se deplasează cel mult o dată pe săptămână în circumscripţia electorală în care au fost aleşi şi înapoi, precum şi cei care efectuează deplasări în ţară ca urmare a sarcinilor trasate de către preşedinţii Camerei Deputaţilor şi Senatului primesc contravaloarea a 9,5 litri de combustibil la 100 kilometri parcurşi.

Cheltuielile efectuate de deputaţi şi senatori pentru taxe poştale şi telecomunicaţii interne, efectuate în exercitarea mandatului, se decontează până la limita valorică stabilită de Biroul permanent al Camerei, în funcţie de prevederea bugetară. Parlamentarii PSD, PNL şi PC au decis să intre în protest parlamentar pe perioadă nedeterminată. Ei susţin că vor fi prezenţi în Parlament, dar că nu vor participa la dezbaterile şi voturile din comisii şi din plen. Mai mult, liderul Victor Ponta şi parlamentarii opoziţiei vor dona sumele pe care le vor încasa în perioada protestului.

Un gând frumos, dar greu de crezut că vreunul din aceşti „grevişti” ai opoziţiei care doresc cu tot dinadinsul să ajungă la putere vor dona măcar un leu. Ei încearcă prin orice metodă să impresioneze electoratul, să-şi facă o imagine de oameni corecţi şi cinstiţi, în realitate fiind nişte hămesiţi şi avari după putere. Dacă era aşa cum spune Ponta nu trebuia să doneze, ci să renunţe din start la aceste drepturi pe care tot omul de rând le plăteşte.

Victor N. Bogdan