Noaptea de trecere în Noul An este marcată de numeroase obiceiuri şi tradiţii. Multe practici şi superstiţii întrebuinţate de strămoaşele noastre au dispărut, o dată cu ele sau cu urmaşele lor. Însă o parte din ele mai dăinuie şi astăzi. Una din cele mai populare şi mai amuzante tradiţii de sărbători este sărutul sub crenguţa de vâsc. Vâscul reprezintă simbolul dragostei, păcii şi bunăstării. În unele culturi, dacă un bărbat săruta o femeie în timp ce ea stătea sub vâsc, era echivalent cu o cerere în căsătorie. Însă în ziua de azi, în majoritatea culturilor, faptul că o persoană stă sub vâsc înseamnă că este disponibilă unui sărut.
Iată şi câteva alte tradiţii
♦ la ora 12.00 noaptea să ţii în mână ce-ţi doreşti mai mult în anul care vine
♦ acel obiect pe care îl ai în mână de Anul Nou, la 12 noaptea, sau cel pe care pui mâna imediat după această oră, va fi cel mai important plan al vieţii tale în anul care vine. Dacă ai bani în mână, vei merge bine cu banii tot anul, dacă îţi ţii iubita de mână, îţi va merge bine cu dragostea tot anul, dacă ţii paharul în mână, va fi un an vesel
♦ dorinţa pusă la miezul nopţii, de Revelion, are toate şansele să se împlinească
♦ aduce ghinion dacă agăţi calendarul înainte ca Noul An să înceapă
♦ aduce ghinion să întorci fila de calendar înainte ca ziua sau lună să se încheie
♦ aduce ghinion să intri în Noul An fără nici un ban în buzunar
♦ e bine să nu te găsească Anul Nou cu datorii, altfel vei avea datorii tot anul
♦ primul om care îţi va trece pragul în prima zi din Noul An va influenţa tot anul. Persoanele blonde sau roşcate aduc ghinion, persoanele brunete aduc noroc
♦ prima persoană care va bate la uşă în prima zi din Noul An trebuie primită. Dacă prima persoană care va intra în casă e femeie – va fi un an prost, dacă e bărbat – va fi un an norocos

♦ nu trebuie să arunci nimic din casă în prima zi de An Nou, nici măcar gunoiul! E bine ca în prima zi a Anului Nou ceva sau cineva să intre în casă, nu să iasă!
♦ este bine să faci ceva care are legătură directă cu serviciul sau cu ocupaţia specifică în prima zi a Noului An, pentru ca aceasta să meargă bine în Anul Nou… Nu este bine să speli în prima zi a Noului An
♦ prima zi din Noul An trebuie să găsească locuinţa curată
♦ este bine să porţi haine noi pe 1 ianuarie şi ceva de culoare roşie, de Revelion
♦ este semn rău să spargi ceva în prima zi a Noului An şi în noaptea de Revelion
♦ este semn rău să plângi în prima zi a Noului An
♦ este bine să faci mult zgomot la miezul nopţii pentru a alunga spiritele rele (clopoţei, petarde etc.)
♦ este rău să împrumuţi bani sau altceva în prima zi a Noului An
♦ e semn rău dacă strănuţi în noaptea de Anul Nou
♦ aduce noroc să mănânci carne de porc în noaptea de Revelion
♦ anul Nou va fi luminos şi bun dacă se lasă o lampă sau o lumânare aprinsă până la ziuă
♦ este bine să laşi uşile şi geamurile deschise în noaptea de Anul Nou
♦ femeile nemăritate, dacă împrumută o verighetă şi o poartă de Anul Nou pe al treilea deget de la mâna stângă, îl vor visa pe viitorul soţ. De asemenea, acelaşi vis va apărea dacă tai o frânghie deasupra pernei când mergi la culcare, de Anul Nou.