CSM, cu jalba la Curtea Constituţională

Senatul României a votat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi a Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a decis, în şedinţă extraordinară, să solicite Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la constituţionalitatea proiectului de lege privind răspunderea disciplinară a magistraţilor şi reorganizarea Inspecţiei judiciare, votat de Senatul României. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

„Proiectul cuprinde prevederi care aduc atingere independenţei judecătorilor, reprezintă un regres extraordinar al statului de drept şi subminează autoritatea judecătorească, una din cele trei puteri ale statului. De exemplu, prin faptul că ministrul Justiţiei va putea porni cercetarea disciplinară a magistraţilor, se încalcă un principiu constituţional, al independenţei justiţiei, cât şi principiul separaţiei puterilor în stat,” au declarat membrii CSM. ÎCCJ a convocat Adunarea generală, care urmează să decidă dacă vor sesiza sau nu Curtea Constituţională cu privire la acest proiect de lege.

Adrian Militaru