Botezatu, Mazăre şi o braziliancă necunoscută, pe ritmuri de salsa

Weekendul trecut, Bamboo Club Mamaia a dovedit încă o dată ca este lider incontestabil în materie de distracţie pe litoralul românesc. În ciuda unei ploi torenţiale peste 2000 de persoane au venit să se distreze în Bamboo Mamaia şi să admire spectacolul pus la cale de Cătălin Botezatu.

De aceasta dată, celebrul creator de modă nu a încântat audienţa prin vreo prezentare spectaculoasă de modă ci a organizat un adevărat concept al serii cu pricina aducând pentru câteva ore în Bamboo Mamaia atmosfera şi celebrele dansatoare ale Carnavalului de la Rio de Janeiro. Momentul de maximă atenţie a serii a fost apariţia pe scena a celebrei trupe de dansatori salsa, VAI-VAI şi premiată de o mulţime de ori pentru stilul de dans. Formată din 20 de oameni, aceştia au încins atmosfera la propriu prin dansuri senzuale şi pasionale şi prin costume extrem de sumare care transformau arta semi nud într-o adevarată creaţie de body fashion.

Se ştie că atunci când vine vorba de distracţie Botezatu se pricepe în egală măsură să organizeze petreceri dar să se şi distreze pe cinste. Ei bine, sâmbata trecută, Bote a avut un concurent serios în materie de distracţie, nimeni altul decât primarul Constanţei, Radu Mazăre. Este cunoscut faptul că Radu Mazăre este un mare pasionat de tot ceea ce înseamnă Brazilia, de la peisaje, cultura, stil de viaţă şi bineînţeles dansuri, aşa că era greu de crezut ca Primarul Constanţei va rata acest eveniment. Nu numai că a fost prezent încă de la bun început în Bamboo Club Mamaia dar s-a şi dezlănţuit alături de o braziliancă venită întâmplâtor în club şi alături de care a făcut împreună cu patronul clubului, Cătălin Botezatu, o adevarată demonstraţie de salsa. Aceasta a fost însă doar încălzirea căci la finalul showului de muzică şi dans susţinut de căatre trupa VAI VAI, pentru a-i determina să mai rămână pe scenă preţ de încă un dans, Mazăre a urcat el însuşi pe scena Bamboo-ului salutând artiştii şi felicitându-i în limba spaniolă şi apoi dansând o bună parte din piesa alături de ei.

Mazăre nu a fost însă singura vedetă prezentă în Bamboo Club Mamaia în seara cu pricina căci clubul a fost plin de vedete din toate domeniile. Printre aceştia s-au aflat şi creatorul Răzvan Ciobanu, politicianul Raluca Turcan împreună cu soţul, Smiley şi băieţii lui, creatoarea de modă Roxana Butnaru împreună cu câteva prietene precum şi o mulţime de oameni de afaceri care au admirat îndelung mulţimea de fete frumoase care au luat cu asalt Bamboo Mamaia motivate şi de faptul că au intrarea libera pe tot parcursul verii. Pentru cei care au rămas în club până dimineaţa a existat şi un bonus after hours, Botezatu şi trupa lui de manechini au încheiat noaptea cu o rundă de dansuri pe mese care au făcut ca centrul atenţiei să se mute de pe scena clubului la mesele VIP pe care Botezatu şi ai lui făceau show.

Botezatu aplaudat de familia Videanu

Chiar dacă de această dată nu a avut nici un fashion show la Bamboo Mamaia fiind prezent în postura de amfitrion, Bote a muncit de zor şi în acest weekend având nu mai puţin de şase prezentări de modă, cinci dintre care desfăşurându-se la hotelul luxosul hotel Vega, atât pe marginea piscinei ultramoderne cât şi în restaurantul hotelului. Sâmbătă seara colecţia mixtă de costume de baie Saint Tropez prezentată în restaurantul de cinci stele al hotelui Vega a primit aplauze şi de la un oaspete de marcă, ministrul economiei, Adriean Videanu, împreună cu soţia s-au aflat la una dintre mese servind cina alături de câţiva prieteni. Cu toţii au admirat superbele creaţii Cătălin Botezatu, o îmbinare între rafinament, opulenţă şi sex appel, aplaudând fiecare ieşire a modelelor, fie că era vorba de fete sau băieţi şi comentând detaliile costumelor de baie. Cătălin Botezatu va continua turul de forţă făcut în această vară pe litoralul românesc, realizând 52 de fashion showuri în weekenduri la hotelul Vega din Mamaia, unul dintre puţinele hoteluri de pe litoral care respectă conceptul unui design extrem de modern, calitativ, elegant şi divers, concurând cu marile hoteluri de cinci stele aflate la Saint Tropez sau Cannes. (D.D.)