Sfatul din mâneca gospodinei II

Sfatul din mâneca gospodinei vine cu noi „ajutoare” pentru cele care doresc să-şi uşureze munca în gospodărie. În numărul acesta vom aborda şi un subiect mai delicat pentru majoritatea femeilor: kilogramele în plus. Veţi afla ce trebuie să mâncaţi pentru a ajunge la silueta dorită sau cum să vă păstraţi kilogramele dorite, printr-o dietă echilibrată. Micile secrete fac uneori diferenţa dintre o reţetă recomandată şi una care dă rezultate.

Curăţenia dinaintea sărbătorilor:

– cârpele de praf, şterg mai bine praful, dacă la spălarea lor, se adugă câteva picături de glicerină, în ultima apă;
– chiuvetele de porţelan se curăţă foarte bine cu spumă de ras;
– chiuvetele din oţel, devin strălucitoare, dacă se şterg cu o cârpă înmuiată în oţet.
– obiectele din aluminiu, devin strălucitoare, dacă se freacă cu o cârpă înmuiată în bere, apoi cu una uscată;
– zgârieturile de pe mobilă se înlătură cu tinctură de iod;
– petele de pe mobila închisă la culoare, indiferent dacă este lucioasă, sau mată, dispar cu ajutorul unui amestec din vin roşu, cu ulei;
– petele de pe marmură se înlătură prin frecare uşoară cu o piatră de călcâie.

Pentru a gătii rapid şi gustos…

– untul şi margarina nu se substituie niciodată într-o reţetă care se respectă şi nici nu se vor folosi uleiuri alimentare ca substitut al niciuneia dintre ele;
– prăjiturile şi fursecurile trebuie să se pună cât mai des în tavă, în şiruri, pentru a nu se arde printr-o spaţiere prea mare;
– nu mutaţi ceea ce coaceţi la cuptor imediat ci aşteptaţi până ce se răceşte şi capătă un aspect mai ferm şi abia apoi poziţionaţi pe platou şi eventual porţionaţi după preferinţă;
– vinul care nu se mai serveşte nu trebuie aruncat ci mai bine îl faceţi cubuleţe de gheaţă şi îl păstraţi pentru sosuri şi fripturi;
– sucul de lămâie se face mai uşor şi în cantitate mai mare dacă se ţin lămâile la temperatura camerei şi se freacă bine între palme înainte de a fi tăiate şi date la mixer;
– gogoşile devin pufoase dacă se pune lapte bătut în loc de lapte;
– crema de unt rămâne mai mult proaspătă şi are mai puţine calorii, dacă se foloseşte, în loc de lapte, apă minerală;
– înainte de stoarcere, lămâile se freacă de câteva ori pe masă; aşa dau mai mult suc;
– dacă supa sau sosul sunt prea sărate, se pun câteva felii de cartof, care se înlătură după câteva minute. Cartoful va trage sarea care este în plus;
– sosului de roşii trebuie să i se adauge puţină miere sau zahăr, care îi neutralizează aciditatea;
– în lipsă de praf de copt, se pot folosi şi 3-4 linguriţe de rom sau coniac;
– ficatul devine fraged, la prăjire, dacă se pune pentru o jumătate de oră în suc de morcovi sau de roşii;
– cozonacul întărit devine iarăşi proaspăt dacă se înveleşte într-o folie de aluminiu şi se bagă 20 de minute la cuptor;
– conopida rămâne frumoasă, albă dacă în apă în care o fierbeţi adăugaţi un pahar de lapte;
– carnea de pui se rumeneşte frumos dacă înainte de a o scoate din cuptor o stropim cu puţină bere;

Sănătatea în perioada sărbătorilor:

– artrita este una din multele boli care pot fi tratate cu ajutorul mierii; astfel, se ia o lingură de miere ce se amestacă cu două linguri de apă caldă la care se adaugă un pic de scorţişoară; rezultatul este un fel de pastă maronie care va reduce considerabil durerile în câteva minute; bolnavii suferinzi de artrită pot să bea o ceaşcă cu apă caldă, miere şi scorţişoară de două ori pe zi, preferabil dimineaţa şi seară; se spune că acest tratament urmat cu regularitate vindeca chiar şi artrita cronică;
– în fiecare dimineaţă, înainte de micul dejun, beţi sucul a 1-2 lămii stoarse în 250-500 ml apă plată; aceast suc băut zilnic vă va ajuta să vă curăţaţi stomacul de toxine şi va reduce aciditatea în exces;
– o linguriţă de ulei de măsline înainte de culcare îţi poate lubrifia gâtul şi preveni sforăitul;
– uleiul de măsline este excelent şi pentru păr, indiferent de starea de sănătate a acestuia; îl poţi folosi în scop preventiv sau ca pe un remediu la îndemână;
– alimentaţia bogată în susan îmbunătăţeşte funcţiile sistemului nervos şi pe cele ale sistemului cardiovascular;
– kiwi are mai multă vitamina C decât o portocală; dar ştiaţi că are şi un conţinut bogat de potasiu? de aceea, kiwi contribuie la menţinerea unei inimi sănătoase.

Cum să ne păstrăm silueta:

– o gustare între mese te ajută să ai o dietă echilibrată; consumul fructelor este indicat; nu lăsa să treacă mai mult de trei ore fără să mănânci ceva;
– consumă alune sau măsline cu băutură şi niciodată băutura pe stomacul gol;
– dacă vrei să consumi alcool, alege vinul în locul băuturilor dulci care conţin zahăr; vodkă cu suc de lămâie, apă şi gheaţă, este o băutură bună;
– bufetul suedez nu trebuie să însemne sfârşitul unui regim sănătos;
– oriunde ai merge, bazează-ţi mesele pe mâncăruri foarte săţioase, scăzute în energie, dense, precum peştele, cartofii, legumele şi fructele, ouăle, peştele şi carnea slabă, care te vor face să te simţi sătulă pentru mai mult timp;
– dieta mediteraneană este cea mai bună opţiune pentru vacanţă; dar nu şi pentru vacanţele de iarna;

– ca să nu te întorci acasă mai plinuţă decât ai plecat, evită tot ce înseamnă produse de patiserie, napolitane, cereale pline de zahăr, baghetele încărcate de carne şi maioneză, prăjelile, maioneza cu usturoi, satala de cartofi, plăcintele, pizza, biscuţii şi berea;
– pâinea albă folosită pentru obţinerea hamburgerului are o cantitata foarte redusă de fibre;
– ceapa prăjită măreşte conţinutul de grăsim;
– feriţi-vă de ketchup şi condimente căci sunt bogate în zahăr;
– nu cumpăraţi salata ofilită deoarece în afară de culoarea aceasta nu oferă nici un fel de proprietăţi necesare organismului;
– fără mâncare poţi supravieţui şi până la 30 de zile, în timp ce fără apă poţi supravieţui până la 5 zile.
– consumaţi cartofii fierţi, căci cei prăjiţi conţin triplul de calorii faţă de cei fierţi;

Elena Bogdan