Aşa cum am promis la începutul acestei anchete jurnalistice, ziarul Atac continuă seria dezvăluirilor despre afacerile unuia dintre cei mai bogaţi oameni din România, care de-a lungul anilor a adunat averi fabuloase, derulând afaceri cu încălcarea flagrantă a legislaţiei în vigoare şi ţepuindu-şi partenerii.
În materialul publicat în acest număr al ziarului Atac, atât cititorii cât şi autorităţile compentente pot citi negru pe alb, cum Lucian Naidin, patronul Energoconstrucţia SA şi „puii” acesteia, o implică pe fiica sa, Ana-Maria Naidin, notar, în încercarea de a da o tentă legală contractelor încheiate cu diverşi beneficiari, în cazul de faţă, cu SC Ecoaqua Călăraşi. Victima acestui aparent contract legal a fost un tânăr de 22 de ani, Cătălin George Gurau.
Faptul că Lucian Naidin se laudă cercului de cunoştiinţe şi prieteni că în această ţară, lui nu-i poate face nimeni nimic, pentru simpul motiv că se află sub umbrela doamnei Elena Udrea, ministrul Dezvoltării şi Turismului, spune multe. Chiar dacă lucrurile ar fi reale, aşa cum este cunoscută doamna Elena Undrea, nu cred că va fi împiedicată de acest aspect şi va ceare autorităţilor compentente efectuarea unei anchete imparţiale în cazul morţii acestui copil.
Vom reveni în numerele următoare cu noi amănunte în acest caz.
Mihai Ghezea


