Cristian Diaconescu, alesul Partidului Mişcarea Populară la prezidenţiale, a propus sâmbătă eliminarea totală a imunităţii de care se bucură demnitarii.
Diaconescu a precizat că ideea eliminării imunităţii se referă inclusiv la cea conferită şefului statului.
„Prevederile constituționale au devenit inoperante”, a spus Diaconescu, potrivit paginadepolitica.ro, adăugând că soluţia potrivită este cea a eliminării totale a conceputului de imunitate.
„Haideți să eliminăm imunitatea din zona constituțională, din zona legală, din orice altă zonă. Nu trebuie să ne mai păcălim unii pe alții”, a declarat candidatul PMP la prezidenţiale.
Cristian Diaconescu a subliniat că nici măcar şeful statului nu trebuie să mai aibă imunitate.
„În opinia mea, inclusiv președintele României, ca și orice cetățean, trebuie să se supună în egală măsură, ca orice cetățean, legii”, a declarat Diaconescu.
Acesta a apreciat că propunerea sa poate fi pusă în practică „foarte simplu, prin degajarea unei majorități calificate în Parlament”.
Trebuie totuşi menţionat, pentru ca imunitatatea să fie eliminată din Constituţie este necesară revizuirea legii fundamentale, care presupune în mod obligatoriu organizarea unui referendum de aprobare. Dacă va fi organizat înainte de prezidenţialele de anul acesta (sau odată cu ele), un astfel de referendum are nevoie de o prezenţă de jumătate plus 1 din totalul alegătorilor pentru a fi validat.
Noua lege a referendumului, care prevede un prag de 30 la sută pentru validare, va fi în vigoare la un an de la apariţa sa în Monitorul Oficial, respectiv pe 16 decembrie 2014.