Mănăstirea Brazi este o mănăstire ortodoxă cu obşte de maici din Vrancea. Aceasta se afla la aproximativ un kilometru sud-vest de oraşul Panciu, sub Dealul Neicului, pe malul drept al micului pârâu Hăulita. Tradiţia locală, nesprijinită însă pe documente istorice, spune că, încă din vremea Sfântului Voievod Ştefan cel Mare (1457-1504), aici, era un schit sihăstresc în care vieţuia pustnicul Gheorghe. Dar cel mai sigur, probat de documente, este faptul că începutul acestui sfânt lăcaş se poate plasa în secolul al XVII-lea. Mănăstirea Brazi datează din timpul lui Ştefan cel Mare, legenda legată de aceasta ascunzând o poveste interesantă şi plină de mister. Se spune că într-o zi Sfântul Ştefan, înconjurat de un grup de sfetnici, a pornit să-şi viziteze podgoriile din zona Vrancei. Printre ei se află însă şi un sfetnic rănit, care a fost lăsat în grija pustnicului Gheorghe, cunoscut drept un tămăduitor al acelor meleaguri. La întoarcere, domnitorul îşi găseşte omul sănătos şi, drept mulţumire, îi promite binefăcătorului că va ridica o biserică, Schitul Brazi, despre care se spune că poartă hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Mănăstirea Brazi are un anumit loc al ei şi în vastul tărâm al literaturii bisericeşti şi cel al literaturii române. Aici, preotul Gala Galaction – Grigore Pisculescu, scriitor şi profesor universitar, şi preotul Vasile Radu – şi el profesor universitar la Facultatea Teologie Ortodoxă din Bucureşti – au tradus în româneşte „Sfânta Scriptură”, în liniştea şi pacea de la Schitul Brazi, dinainte de 1940. (A.M.)
Mănăstirea Brazi
