Autorităţile municipiului Braşov sunt sufocate de cererile de retrocedare a bunurilor cultelor religioase. În cazul restituirii bunurilor cultelor religioase, soluţionarea se face direct la Bucureşti, de către o comisie specială de la autoritatea naţională de profil şi din acest motiv multe dintre cereri nu sunt încă făcute publice. Biserica Evanghelică are în prezent 53 de dosare de revendicare, care însumează un număr de 123 de imobile situate, în majoritate, în centrul istoric al urbei de la poalele Tâmpei. Printre imobilele revendicate figurează Facultatea de Silvicultură, Liceul Johanes Honterus, Maternitatea, grădiniţe şi sedii de instituţii.
Afacere imobiliară de 3,38 milioane de euro
Conducerea Bisericii Evanghelice a trimis Consiliului Judeţean Braşov o adresă prin care oferă spre vânzare clădirea în care funcţionează corpul vechi al Maternităţii, Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie „I. A. Zbarcea” Braşov. În aceeaşi adresă se solicită ca şi contractul, dar şi plata să se facă până la data de 30 octombrie 2011. Conform evaluărilor făcute s-a ajuns la un preţ total de 3,38 milioane de euro fără TVA. Din această sumă, 1,67 de milioane de euro reprezintă contravaloarea clădirii vechi a Maternităţii, iar 1,71 milioane de euro reprezintă contravaloarea terenului în suprafaţă de 6.725,4 metri pătraţi. Dacă plata nu se va face în termen de 45 de zile de la data autentificării contractului de vânzare-cumpărare, pe lângă penalităţile de 0,5% pe zi din valoarea negociată, contractul va fi reziliat. Proiectul de hotărâre în vedere aprobării contractului de vânzare-cumpărare se află pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de plen a Consiliului Judeţean Braşov

Afacerea Maternitatea
În urma negocierilor, ce au ca obiect clădirile care adăpostesc Maternitatea Braşov, s-a semnat un acord tripartit pentru ca unitatea spitalicească să nu piardă o finanţare obţinută în cadrul unui program al Băncii Mondiale. Totuşi, reprezentanţii cultului, care patronează, printre altele, şi Biserica Neagră, au încercat să negocieze cu Consiliul Judeţean Braşov vânzarea către instituţia publică a clădirilor respective. Iniţial se vorbea de 4 milioane de euro, apoi 3,7 milioane de euro. Noua sumă avansată în negocieri este de 2,5 milioane de euro, susţin surse din cadrul Consiliului Judeţean Braşov. „Nu este o sumă avansată de negocieri, ci concluziile a doi evaluatori, angajaţi de noi – Biserica Evanghelică – şi de Consiliul Judeţean, ajungându-se la concluzia că aceasta este suma corectă pentru despăgubire”, declara Peter Simon, directorul administrativ al Bisericii Evanghelice.
Suceli şi suceli
„Acolo sunt două noi clădiri, care nu ne aparţin, şi care vor rămâne în proprietatea statului, dar nu dorim decât să fim despăgubiţi pentru teren. Potrivit evaluatorilor, preţul terenului este de 255 de euro pe metrul pătrat. Noi nu vrem să ne împroprietărim decât pe clădirea istorică, în timp ce ambulatoriul şi clădirea administrativă rămân în proprietatea statului. Suntem pe ultima sută de metri cu dezmembrarea celor trei clădiri, după care se va face trecerea în Cartea Funciară. Vânzarea a fost luată în calcul de la restituire, din noiembrie 2008. Am discutat despre vânzare cu fostul director al Maternităţii, Flavius Gliga, care s-a arătat interesat de a face rost de bani pentru modernizare. De aceea am şi fost de acord să îi dăm avizele necesare pentru programul de modernizare finanţat de Banca Mondială. Am început să discutăm cu Consiliul Judeţean Braşov care patronează sănătatea din judeţ. La fiecare rundă de negocieri apărea mereu o altă comisie judeţeană care nu avea habar despre ce se discutase la runda anterioară, motiv pentru care era foarte greu să negociezi cu instituţiile publice care speră probabil să mai treacă timpul şi să nu plătească nimic, în aşteptarea prescrierii debitului”, afirma recent Peter Simion.

Contre între CJ Braşov şi Biserica Evanghelică
Conducerea CJ Braşov se plânge de cuantumul ridicat al chiriilor imobilelor retrocedate. În replică, reprezentanţii bisericii susţin că acestea sunt fixate de legea prin care imobilele au fost retrocedate. Biserica Evanghelică Braşov se luptă cu autorităţile judeţene pentru plata unor chirii pe care acestea le datorează pentru folosirea unor clădiri retrocedate, după ce acestea fuseseră naţionalizate de comunişti la sfârşitul anilor ‘40. În 2007, în baza unei Legi speciale de retrocedare a patrimoniului cultelor, Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice din România a solicitat să îi fie restituite clădirile în care funcţionează în prezent Facultatea de Silvicultură, Liceul Teoretic „Johannes Honterus”, locaţia Centrului de Plasament „Micul Prinţ”, Maternitatea, precum şi trei grădiniţe. De asemenea, sunt formulate solicitări şi pentru bunuri ce figurează la adresa unde în prezent funcţionează „Muzeul de Artă” şi cel de Etnografie.
În cazul celor trei grădiniţe, respectiv instituţiile de învăţământ preşcolare de pe str. Lungă, Poarta Schei nr. 14 şi Cerbului nr. 23 şi al celor două licee, conducerea municipalităţii a lansat deja negocieri cu reprezentanţii acestui cult, alături de Inspectoratul Şcolar. „Vizăm două aspecte, respectiv cel privind reparaţiile şi cel legat de investiţiile din aceste obiective. Nu omitem să discutăm nici despre situaţia juridică a terenurilor, pentru că avem mari probleme din acest punct de vedere. Va trebui să găsim soluţii pentru fiecare caz în parte”, a declarat recent primarul George Scripcaru.
Pretenţii cu bătaie…lungă
În privinţa celorlalte imobile, părerile sunt împărţite. Conducerea Facultăţii de Silvicultură se pare că ştie de pretenţiile bisericii de aproape trei ani, dar până în prezent nu s-a luat nici o decizie definitivă privind retrocedarea: „Solicitări poate formula oricine, dar nu are rost să le comentăm, până nu sunt soluţionate. Noi am primit o notificare acum câţiva ani, dar nu ştim nimic cert”. La rândul său, directoarea Muzeului de Etnografie, Ligia Fulga, a afirmat că a primit un act similar în urma cu 2-3ani, dar cererea era pentru terenul pe care este construită instituţia de cultură, nu pentru imobil: „Reprezentanţii Bisericii Evanghelice ne-au propus atunci să plătim o chirie minimală, dar noi nu am acceptat. Dorim să cumpărăm terenul şi aşteptăm să vedem ce va decide Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor”.
Reprezentanţii Bisericii Evanghelice din Braşov au precizat că nu este necesar să se facă vâlvă privind retrocedările. Ei susţin că se va clarifica doar situaţia juridică a bunurilor şi că nici una dintre instituţiile publice care funcţionează în prezent în aceste locaţii nu va fi obligată să se mute. Singura cerere pe care o va formula conducerea parohiei se va referi la achitarea unei chirii modice, fapt deja negociat cu multe dintre instituţiile în cauză.
Adrian Militaru