Cornelia Corescu, şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, a fost ridicată de procurorii DNA. Sediul ITM Timiş şi activitatea instituţiei au fost blocate, în timp ce procurorii şi poliţiştii au percheziţionat instituţia, căutând o serie de probe.
Cornelia Corescu, un important membru al PD-L Timiş, este anchetată într-un dosar de corupţie. În mai 2010, Corescu a fost la o semnătură distanţă de a fi numită secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Nu a mai ajuns la Bucureşti, pentru că înainte de a fi anunţată oficial în funcţie, aceasta a ieşit într-o conferinţă de presă şi a început să se laude cu ce va face la minister. În perioada când ministerul era condus de liberalul Paul Păcurariu a fost demisă din funcţie după un val de reclamaţii al angajaţilor care o acuzau de tot felul de abuzuri, dar ulterior a fost repusă în funcţie.
Afacerea Boavista şi puşculiţa PDL
Cristi Borcea, preşedintele executiv al celor din „Ştefan cel Mare”, a fost în mai 2008 la Timişoara, pentru a parafa tranzacţia imobiliară, însă Ioan Timofte nu a confirmat niciodată înţelegerea. Conducătorul dinamovist a achiziţionat la acea vreme 70 la sută din acţiunile Hotelului Boavista, plătind şase milioane de euro. Fostul mijlocaş a evoluat la Poli Timişoara, FC Porto, însă gloria a cunoscut-o la Boavista, de unde şi numele hotelului situat pe Aleea F.C. Ripensia nr. 7 A. Odată achiziţionat, hotelul a intrat în lucrări de modernizare, efectuate de SC Raul & Andreea Construct SRL din Variaş, patronată de Aurel Grindiş, „orange” la ţinută şi inimă, membru PDL Timiş.
În urma unei reclamaţii a doi muncitori, depusă la ITM, că nu şi-au primit banii, inspectorii ITM au făcut, în luna iulie, un control la firmă şi au descoperiţi opt angajaţi la negru. „Pe 20 iulie am fost la faţa locului şi am descoperit un număr de opt muncitori care lucrau fără să aibă întocmite contracte individuale de muncă. Fiind vorba de mai mult de cinci persoane care munceau la negru nu puteam amenda compania, ci, aşa cum prevede legea, trebuia să întocmim dosar penal. Pe 21 iulie am efectuat controlul documentelor. În urma controlului am sancţionat firma cu o amendă de 8.000 de lei pe linie de sănătate şi securitate în muncă. Iar a doua zi, pe 22 iulie, am deschis dosarul penal la parchet pentru muncă la negru”, a declarat Ileana Tomoiagă, directorul adjunct al ITM Timiş.
O „donaţie”… penală pentru PDL
Aurel Grindiş a apelat la colegul său de partid, secretarul executiv al PDL Timiş, Vasile Medeşan. „Faci o donaţie de 10.000 lei la partid şi se rezolvă problema”,a conchis Medeşan. Patronul a achitat 1.000 lei şi s-a dus cu chitanţa doveditoare la Cornelia Corescu. Aceasta s-a uitat în grabă peste hârtie şi l-a trimis pe Grindiş la subordonatele sale, dând indicaţii să fie tratat cu blândeţe.Circul a izbucnit în momentul în care Cornelia Corescu a observat că de fapt nu s-a plătit donaţia cerută. Aşa că a cerut distrugerea vechilor documente, întocmirea unor noi acte şi luarea unor măsuri radicale – amendarea cu 16.000 lei şi plângere penală împotriva patronului. Ulterior, Corescu i-a mai oferit o şansă patronului să scape – achitarea integrală a celor 10.000 lei.
„În acest context, inculpata a dispus înregistrarea în evidenţele instituţiei a unei contestaţii în vederea anulării procesului verbal cu o dată anterioară, astfel încât să apară ca fiind formulată de denunţător în termen legal. Cu toate acestea, remiterea întregii sume de bani pretinse de inculpată nu a mai avut loc”, susţin procurorii.
Adrian Militaru