Mişcările populare care zguduie lumea arabă, din Maroc până în Siria, au intrat într-o nouă fază, acum când regimul dictatorului libian Muammar Gaddafi este pe cale să fie înlăturat. Dincolo de legitimitatea luptei pentru drepturile omului şi democraţie, se întrezăresc, însă, şi interesele ascunse ale unor mari puteri şi organizaţii teroriste în destabilizarea Orientului Mijlociu.
Rebelii libieni au cucerit oraşul Tripoli şi, miercuri, a căzut şi cartierul Abu Salim, fortăreaţa liderului libian. Pe fondul luptelor înverşunate pentru eliminarea ultimelor puncte de rezistenţă ocupate de trupele loiale lui Gaddafi, opozanţii au anunţat că oferă amnistie şi o recompensă bănească oricui îl capturează sau ucide pe dictator. Miercuri, 24 august, în cadrul unei conferinţe de presă care a avut loc la Benghazi, un oficial al Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) a declarat că oamenii de afaceri libieni au contribuit cu 1,7 milioane de dolari la recompensa pusă pe capul lui Muammar Gaddafi.
Cu toate acestea, a doua zi, liderul de la Tripoli lansa de la un post de televiziune un mesaj audio prin care îi îndemna pe cei rămaşi loiali vechiului regim să meargă spre Tripoli, pentru „a curăţi capitala de rebeli, de şobolani, cruciaţi şi necredincioşi”. „Libia aparţine poporului libian, nu agenţilor, nu imperialiştilor, nu Franţei, nu lui Sarkozy, nu Italiei”, spunea Gaddafi.
Luptele cele mai înverşunate s-au dat pentru cucerirea complexului Bab al-Aziziya, unde se afla reşedinţa Colonelului, a celor apropiaţi lui şi bunkerul subteran în care se bănuia că acesta se ascunde. Rebelii au întâmpinat o vie rezistenţă din partea trupelor speciale rămase fidele şefului statului, care au folosit reţeaua de tuneluri care împânzeşte complexul, pentru a lansa atacuri – surpriză. Cu toate acestea, la finalul zilei de miercuri, CNT anunţa că deţine controlul total asupra capitalei libiene şi că Muammar Gaddafi a fugit, cel mai probabil, în Sirta, oraşul său natal, situat la 360 km est de Tripoli. Potrivit jurnaliştilor arabi, trupele rebele s-au concentrat în Ras Lanuf, la 200 km de Sirta, unde aduc armament greu în vederea asaltului final. Oricum, în ciuda declaraţiilor răsunătoare ale liderului libian, zilele regimului Gaddafi sunt numărate.
Manevrele fundamentaliştilor islamici
Legăturile dintre Al-Qaeda şi extremiştii musulmani din nordul Africii au dus la formarea grupării Al-Qaeda din Maghrebul islamic (Aqmi), condusă de emirul Abdelmalek Drouk
del, alias Abou Moussab Abdelwadoud. Aceasta se pare că este la originea revoltelor populare care au dus la cădere regimurilor totalitare din această parte a lumii, chiar dacă scopul urmărit – extinderea Jihadului- nu a fost atins datorită controlului preluat de către forţele armate din ţările respective, aşa cum s-a întâmplat în Tunisia şi Egipt. Pe de altă parte, serviciile secrete occidentale au avertizat asupra pericolului pe care îl reprezintă influenţa mereu crescândă a organizaţiei lui Ben Laden în Africa de Nord, iar singura posibilitate de a-l contracara a fost susţinerea elitelor militare sau, cum a fost cazul Libiei, o intervenţie militară direct.
Totuşi, planurile Al-Qaeda de destabilizare a statelor din această regiune întâmpină rezistenţa forţelor democratice, chiar dacă acestea sunt structurate pe baza fundamentalismului Islamic.
Predicatorul radical Abou Moundhir al-Shanqiti avertiza, în 31 ianuarie a.c., pe un forum jihadist monitorizat de Institutul American de Supraveghere a a site-urilor islamiste (SITE), că „ar fi o greşeală primejdioasă pentru partizanii Jihadului să se îndepărteze de popor, iar separarea mişcării jihadiste de cea musulmană populara ar putea duce sfârşitul fundamentalismului Islamic radical.” În opinia analiştilor occidentali, lipsa unor comentarii ale liderilor Al-Qaeda asupra mişcărilor populare din lumea arabă demonstrează aceştia caută o modalitate de a-şi adapta politica la noile realităţi, deoarece „dacă popoarele reuşesc să răstoarne regimuri dictatoriale, prin simpla presiune a străzii, asta înseamnă un refuz total al tezelor promovate de terorişti.
Premierea învingătorilor
Este limpede pentru toată lumea că forţele NATO şi-au depăşit atribuţiile acordate prin rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU pentru campania din Libia. Deşi era mandatată doar pentru o misiune de protecţie aeriană a civililor din această ţară, Alianţa Nord-Atlantică s-a implicat în acţiuni militare terestre „sub acoperire”, cu scopul de a răsturna regimul lui Gaddafi. De altfel, Agenţia de presă Reuters afirma că instaurarea unui nou guvern la Tripoli poate deschide oportunităţi extraodinare companiilor occidentale şi investitorilor străini. „Companiile occidentale se află într-o poziţie privilegiată şi aşteaptă contracte de miliarde de dolari pentru reconstrucţia Libiei răvăşite de războiul civil”, spune Reuters. Înainte de declanşarea revoltei, această ţară producea 1,6 milioane de barili de petrol pe zi, iar rezervele sale, cele mai mari din Africa, sunt estimate la 46 de miliarde de barili.
Preferinţa viitorilor guvernanţi pentru statele participante la campania anti-Gaddafi este demonstrată şi de declaraţiile oamenilor de afaceri autohtoni. „Nu avem niciun fel de probleme cu companiile din statele occidentale, ca Italia, Franţa şi Marea Britani, dar am putea avea unele obiecţii de natură politică faţă de implicarea Rusiei, Chinei sau Braziliei în mediul de afaceri libian, deoarece acestea nu au participat la misiunea NATO”, a afirmat purtătorul de cuvânt al celui mai mare producător libian de petrol, Arabian Gulf Oil Company.
Dan Papij
