Nimeni nu este mai presus de lege, cu excepţia unor judecători ai Curţii de Apel – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal
După mai bine de 6 ani de luptă cu himera numită corupţie, SC VITIFAM SRL a reuşit să găsească dreptatea în faţa instanţelor de judecată, mai precis societatea a reuşit să încheie cu Agenţia Domeniilor Statului un contract de concesiune la care era îndreptăţită încă din anul 2004. Încheierea acestui contract a însemnat pe de o parte intrarea în legalitate a ADS, iar pe de altă parte venituri suplimentare la bugetul de stat de circa 1.500.000 RON anual pe timp de 20 de ani, faţă de vechiul contract încheiat în condiţii ilegale de către fosta conducere ADS (2004) cu SC A&S INTERNAŢIONAL 2000 SRL. Se părea că, în sfârşit, justiţia face lumină şi dreptate, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Comercială pronunţând o hotărâre judecătorească în conformitate cu legea şi realitatea existentă.
Dacă mai existau cetăţeni care puneau la îndoială criticile formulate de Olanda pe probleme de justiţie în România cu privire la aderarea la spaţiul Schengen, precum şi Raportul Comisiei Europene cu privire la România pe probleme de justiţie, se pare că acestea nu erau tocmai vorbe aruncate în vânt sau discursuri politicianiste.
Din păcate, anumiţi magistraţi consideră instanţele ţării ca pe o moşie proprie, unde fac ce vor şi mai ales când vor, călcând în picioare orice lege, distrugând încrederea în justiţie şi, ceea ce este şi mai grav, lăsând impresia că justiţiabilul, cetăţeanul de rând, nu are nici o şansă să-şi apere drepturile în faţa acestei maşinării parcă desprinse din romanele lui Kafka.
Fără cale de atac
Pentru a zădărnici punerea în executare a contractului de concesiune mai sus amintit, pentru a păgubi bugetul de stat cu miliarde de lei, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal, admite o cerere de suspendare provizorie a notei de informare şi decizie a ADS, notă care a stat la baza încheierii contractului de concesiune. Această cerere a făcut obiectul dosarului nr. 6508/2/2011 şi a fost „judecat” la data de 14.07.2011 de către Curtea de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Până aici nimic spectaculos. Magistratul şi-a făcut datoria de a soluţiona o cerere adresată de un justiţiabil. Problema apare atunci când acest proces s-a soluţionat fără citarea părţilor iar hotărârea pronunţată nu este susceptibilă de cale de atac: „Admite cererea. Dispune suspendarea provizorie a executării notei de informare şi a deciziei nr. 84217/27.05.2011 emisă de intimata ADS până la soluţionarea cererii de suspendare formulate în Dosarul nr. 6289/2/2011 al CAB- SCAF. Fără cale de atac.”
Abuz demn de analele justiţiei
Trecând peste prevederile acestui text de lege (care în opinia multor specialişti ar trebui exclus din codul de procedură civilă, fiind în contradicţie clară cu toată jurisprudenţa CEDO pe art. 6 din Convenţie, care consacră dreptul oricărei persoane la un proces echitabil), observăm cu surprindere că acest text nu putea fi aplicat de către un judecător de la secţia de contencios administrativ.
Pe de o parte, Legea contenciosului administrativ stabileşte în mod clar care sunt procedeele prin care se suspendă actele administrative şi condiţiile în care pot fi soluţionate aceste cereri de suspendare. Mai mulţi specialişti în drept administrativ consideră că acest magistrat a săvârşit un abuz demn de analele justiţiei. Pe de o parte, legea contenciosului administrativ prevede doar două posibilităţi de suspendare a actelor administrative, care se pot acorda doar cu citarea părţilor, iar hotărârea pronunţată este susceptibilă de atacarea cu recurs. Ne întrebăm cum un magistrat a pronunţat o hotărâre de suspendare a actelor administrative fără citarea părţilor şi fără a prevedea calea de atac a recursului? Sperăm să obţinem un răspuns şi de la Consiliul Superior al Magistraturii, care până la ora închiderii ediţiei nu a formulat un punct de vedere.
Corupţie, incompetenţă sau altceva?
Fiind, totuşi, o chestiune de „fineţe juridică” am mers mai departe şi am solicitat opinia unor specialişti în dreptul comercial, plecând de la ideea că poate magistratul a considerat că aceste acte nu sunt administrative şi sunt comerciale. Părerea a fost unanimă în a considera că, dacă s-ar fi pus problema în acest sens, magistratul trebuia să-şi decline competenţa şi să trimită cauza spre soluţionare la o instanţă comercială. Tot de la aceşti specialişti în drept am aflat cu surprindere că abuzul săvârşit de magistratul care a pronunţat această hotărâre este cu atât mai mare cu cât Curtea de Apel trebuia să trimită cauza spre soluţionare în prima instanţă Tribunalului Bucureşti, care era instanţă competentă, înainte de a intra în alte cercetări pe fond. Ne punem întrebarea de ce A&S INTERNAŢIONAL 2000 SRL a formulat o cerere către Curtea de Apel după ce formulase numeroase cereri în faţa Tribunalului Bucureşti – instanţa competentă în prima instanţă -, ştiind care este instanţa căreia trebuie să i se adreseze iniţial.
Abuzul continuă şi la data redactării prezentului articol, în sensul că, deşi SC VITIFAM SRL a făcut o cerere prin care a solicitat comunicarea hotărârii, s-a lovit de aceeaşi „tăcere” a magistratului, care tot în „tăcere” a rezolvat şi cererea SC A&S INTERNAŢIONAL 2000 SRL ce a făcut obiectul dosarului 6508/2/2011.
Sperăm că atât CSM cât şi DNA să ne dea o mână de ajutor în descoperirea dedesubturilor şi maşinaţiunilor acestor „hotărâri judecătoreşti” ce nu fac cinste Statului de Drept şi care constituie o piedică în aşezarea României în rândul statelor europene.
Mihai Ghezea
