În caz de război, românii mor ca oile
Dacă nu ştiaţi, conform legii, Protecţia Civilă trebuie să dea aprobări pentru construirea oricărui imobil. Interesant este, însă, că avizul Protecţiei Civile este obligatoriu şi pentru construcţia unui balcon. Probabil pentru a vedea dacă te poţi adăposti sub el atunci când ăia din cer dau cu bombardeaua.
Protejarea populaţiei
În fiecare an ne confruntăm cu inundaţii sau înzăpeziri, în fiecare an este găsită muniţie neexplodată rămasă printr-o curte sau pe câmp, rămasă din al doilea război mondial, de la o tragere sau de aiurea. Unii reacţionează aşa cum trebuie când sunt puşi în asemenea situaţii, alţii îşi pierd capul sau dau din colţ în colţ. Câţi dintre noi ştiu cum trebuie să procedeze în cazul unui accident chimic, biologic sau, Doamne fereşte, nuclear? Câţi dintre noi ştiu că în caz de război îşi au locul lor într-un anumit adăpost de protecţie civilă? Câţi ştiu cum trebuie să se comporte după ce au ajuns acolo? Foarte puţini.
Adăpostul – metrou
Există adăposturi comune şi adăposturi individuale. Cele individuale trebuie să le construiască fiecare persoană care îşi face o casă. Aşa spune legea. Problema este cu cele comune, prezente şi necesare în marile aglomerări urbane. În Capitală, de exemplu, adăposturile cele mai performante şi încăpătoare sunt staţiile de metrou. În caz de război, se transformă automat în adăposturi. Cea mai mare parte a populaţiei Capitalei ar urma să ajungă aici.
Adăpostul – subsol
O parte dintre subsolurile multor blocuri este amenajată în adăposturi. Au fost construite, majoritatea, între anii 1952 şi 1960. La 48 de ore după ce se declară starea de război, acestea trebuie să fie funcţionale. Funcţionale înseamnă să aibă instalaţiile de filtrare şi ventilaţie în bună stare, să aibă rafturi şi băncuţe, dar şi rezerve de apă potabilă. Capacitatea unui adăpost este de 50, 150 sau 300 de persoane. La intrarea în bloc există semnul de adăpost: un „A” mare într-un cerc.
Dotarea obligatorie
În primul rând, intrarea. Trebuie să existe o cale facilă de acces, uşa să fie metalică, groasă, perfect etanşă. Urmează instalaţia de filtro-ventilaţie. Porneşte, în mod normal, la o simplă apăsare de buton. Pentru cazul în care se ia curentul, ceea ce într-un război se întâmplă destul de des, instalaţia funcţionează şi cu ajutorul unei manivele de cea mai bună calitate. Ieşirea nu este obligatoriu să fie aceeaşi cu intrarea. Adăpostul trebuie să aibă, însă, în mod obligatoriu, un tunel de evacuare, cu o lungime egală cu două treimi din înălţimea clădirii.
Şi totuşi, ce facem dacă e război?
După ce sună sirenele de alarmă, ne vom buluci către adăposturi. Norocul este că mai nimeni nu ştie unde este cel mai apropiat adăpost, că altfel nu am fi avut loc. În Bucureşti, de exemplu, încape în adăposturi maximum 30% din populaţie. Apoi, vom descoperi că doar o parte dintre aceste adăposturi sunt funcţionale. Funcţionale la nivelul anilor 60%. Rachetele de astăzi nu au nici un fel de problemă să le spulbere, pur şi simplu. Despre vreun atac nuclear, mai bine să nu mai vorbim.
Claudiu Bran
