Printre ţările emergente din aşa-numita organizaţie BRIC, formată din Brazilia, Rusia, India şi China, cea din urmă ocupă un loc aparte în interesul companiilor multinaţionale. O dovadă în plus că acestea au un rol determinant în stabilitatea economică a lumii este şi expansiunea spre Orient a cunoscutei şi, totuşi, secretei societăţi americane de investiţii private Carlyle Group.
Potrivit agenţiei de presă Reuters, compania a strâns până acum 3,2 miliarde de yuan, adică 495 milioane de dolari, din cele 5 miliarde de yuan pe care intenţionează să-i investească în economia chineză. Fondul, cunoscut sub numele de Beijing Carlyle Investment Center L.P., este primul instrument financiar străin înregistrat la Comisia Naţională Chineză pentru Dezvoltare şi Reformă, iar X.D. Yang, director executiv al Carlyle Group şi co-director al Carlyle Asia Partners, a declarat că investiţiile sunt direcţionate, în prezent, spre sectorul bunurilor de larg consum, urmând să-şi îndrepte atenţia şi spre alte domenii, cum ar fi asigurările sociale din China. Companiile multinaţionale de investiţii au ales să opereze cu yuan-ul, considerând că moneda locală le oferă posibilitatea de a interveni mai repede pe o piaţă deosebit de competitivă, cum este aceea chineză. Prima societate străină care a apelat la această metodă a fost, în 2009, Blackstone Group, urmată de TPG Capital, Carlyle şi, mai recent, diviziile pentru investiţii private de la Goldman Sachs şi Morgan Stanley.
De altfel, interesul companiei Carlyle pentru această parte a lumii este dovedit şi de negocierile deschise cu Marg Ltd., operatorul portului Karaikal, India, care doreşte să-şi extindă capacitatea. Nici Europa nu scapă de tentaculele grupului american. Cu numai o lună în urmă, societatea engleză de asigurări Aviva a vândut pentru suma de 1,6 miliarde de dolari Grupului Carlyle divizia sa de asistenţă rutieră. Compania americană de investiţii private a câştigat „bătălia financiară” cu societăţile similare Clayton Dubilier & Rice, BC Partners şi Bain Capital, asigurându-şi o prezenţă considerabilă pe piaţa asigurărilor din Marea Britanie.
O avere de zeci de miliarde de dolari
Compania de investiţii private a fost înfiinţată în 1987 de William E, Convay Jr, Stephen L. Norris, David M. Rubenstein, Daniel A. D’Aniello şi Greg Rosenbaum. După plecarea lui Norris şi Rosenbaum, cei trei fondatori rămaşi deţin împreună 50% din acţiuni, restul fiind împărţit între un grup de persoane private, majoritatea având funcţii de director executiv, şi două instituţii. Una dintre ele, Sistemul de Pensii al Funcţionarilor Publici din California a achiziţionat, în 2001, 5,5% din acţiunile Carlyle, pentru suma de 175 milioane de dolari, iar în 2007 pachetul de acţiuni era evaluat la un miliard de dolari. În acelaşi an, Mubadala Development Company, un instrument financiar pentru investiţii al guvernului din Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, a cumpărat şi el 7,5% din acţiunile grupului american, plătind 1,35 de miliarde de dolari.
Conform portofoliului Carlyle pe 2008, circa 22% din investiţiile sale erau în domeniul energetic, 19% în imobiliare, 15% în tehnologie şi servicii, 8% în bunuri de larg consum şi comerţ en-detail, 8% în industrie, 6% în telecomunicaţii şi media, 6% în transporturi, tot 6% în sănătate, 5% în aeronautică, iar 4% în diverse alte domenii. Printre cele mai importante societăţi aflate în proprietatea Carlyle Group se află Dex Media, afacerea principală a companiei Qwest Communications, Willcom, o societatea japoneză de comunicaţii wireless, Casema, societate olandeză de cablu, şi Insight Communications, a noua companie ca mărime de transmisie prin cablu din Statele Unite.
Achiziţii de răsunet în portofoliul Carlyle
Dintre brandurile de renume aflate în proprietatea grupului american de investiţii private fac parte Dunkin, Water Pik şi, mai recent, compania Hertz, cea mai mare societate din lume de închiriere de maşini. În domeniul Apărării, Carlyle a achiziţionat, în 1997, United Defense Industries, cotată la Bursa din New York, patru ani mai târziu. Când Secretarul de Stat Donald Rumsfeld a anulat programul de dezvoltare a rachetei XM2001 Crusader, contractat cu United Defense, acţiunile acestei companii au scăzut la bursă cu 27%, ceea ce a determinat Carlyle să-şi lichideze participarea, în 2004. Tot în domeniul militar, Carlyle Group a înfiinţat, în iulie 2004, DHS Tehnologies LLC, devenit ulterior cel mai mare investitor în fabricarea DRASH (Deployable Rapid Assembly Shelter), adăposturi militare şi depozite de provizii, şi a stocurilor medicale de urgenţă. Alte achiziţii de top: Forba Dental Management, cel mai mare lanţ de clinici stomatologice pentru copii din SUA, Synagro Technologies Inc., cel mai mare reciclator de deşeuri organice(772 milioane USD), Allison Transmission, unitate a General Motors (5,6 mld.USD), HD Supply (10,3 mld.USD) etc.
Personalităţi politice şi activităţi controversate
Numele unor politicieni celebri din toată lumea au fost legate de activitatea Carlyle Group. Îi putem aminti pe James Baker III, Secretar de Stat în preşedinţia lui George H. W. Bush, Senior Consilier la Carlyle, 1993-2005, George H. W. Bush, fost preşedinte al SUA, Senior Consilier la Carlyle Asia Advisory Board, din aprilie 1998, în octombrie 2003, Frank C. Carlucci, fost ministru al Apărării al SUA şi preşedinte al Carlyle până în 2005, Frank McKenna, ambasadorul Canadei în Statele Unite, John Major, fost prim-ministru al Marii Britanii, preşedinte al Carlyle Europe, 2002-2005, Fidel Ramos, fost preşedinte al Thailandei, membru al conducerii Carlyle Asia Advisor, Norman Pearlstine, editor-şef la Time (1995-2005) şi Senior Consilier al diviziei Media a Carlyle Group, şi mulţi alţii.
În ciuda acestor prezenţe remarcabile – sau, poate, tocmai din această cauză!- activitatea grupului american de investiţii private a fost criticată în două filme documentare de succes, Fahrenheit 911, al lui Michael Moore, şi The World According to Bush, al cineastului William Karel.
Moore afirma că familiile Bush şi Bin Laden aveau interese comune în activitatea Carlyle şi că, după atentatele din 11 septembrie 2001, rudele lui Ossama bin Laden au fost obligate de conducerea Grupului să-şi lichideze participaţiunile. Mai mult, regizorul spunea că, graţie prezenţei în conducere a lui George H.W. Bush şi a lui James Baker III, Carlyle Group s-a situat pe poziţia a XI-a în topul contractorilor cu Ministerul american al Apărării.
Dan Papij