După o serie de relaţii ratate, se pare că iubirea a ajuns din nou la Kate Hudson. Vedeta din „The Bride Wars” a fost zărită recent în tandreţuri pe o plajă din Hawaii cu starul de golf, Adam Scott.
Totuşi, cu prilejul Campionatului Mercedes-Benz, Scott a ţinut să nege zvonurile: „Nu sunt aici cu ea, dar o cunosc pe Kate. Ne-am întâlnit chiar aici prima dată. Avem o serie de prieteni comuni, aşa că ne-am cunoscut prin intermediul lor”. Jucătorul de golf este considerat unul dintre cei mai doriţi burlaci din Australia, după ce s-a despărţit de iubita lui, suedeza Marie Kojzar, anul trecut. De cealaltă parte, Kate, 29 de ani, a insistat că vrea să se ţină departe de alte relaţii pentru un timp.