Corpurile noastre

În 1939 Semion Kirlian, tehnician dintr-un laborator universitar din URSS, a descoperit un efect care de atunci îi poartă numele şi care pare să dovedească existenţa, pe lângă corpul fizic, cel puţin a unui „al doilea” corp, numit convenţional corp eteric sau „fluidic”, care ar conţine o matrice informaţională, capabilă, în anumite condiţii, să asigure chiar generarea sau regenerarea corpului fizic. Corpul astral, care ar fi acelaşi cu sufletul, sau spiritul gânditor, a fost considerat însă întotdeauna altceva decât această „dublură eterică”. (A.M.)