Seful Agentiei Domeniilor Statului e interlop cu acte-n regula

 In atentia ministrului Valeriu Tabara 

 

Radu Mircea Cristescu, actualul presedinte al ADS, e fratele controversatei procuroare Adriana Cristescu din dosarele Patriciu si Hayssam, prin care aceasta facea trafic de influenta, dar si finul interlopului satmarean Dumitru Pop, zis Mitica Ofsaid, cu care mergea adesea la praduiala

* Radu Cristescu a devenit protejatul lui Radu Berceanu,  dupa tunurile din Satu Mare si Iasi

* Cristescu e acum jupan pe concesionarea de terenuri si obtinerea de redevente

Agentia Domeniilor Statului (ADS) e un loc de unde inca se scot bani multi, din privatizari, din concesionari de terenuri, din redevente. E o pozitie din care poti pleca bogat, rezolvat pe viata. Mai ales daca esti presedintele ADS si te numesti Radu Mircea Cristescu. Personajul cu pricina, n-o sa va vina sa credeti, dar are un trecut interlop veritabil. Este fratele procuroarei Adriana Cristescu, fiu de magistrat din Satu Mare, si a fost bagat in tot felul de afaceri, de la trafic cu masini la trafic cu tigari, la spagi pentru interventii in instanta, dar s-a asociat si in acte, ca actionar, cu persoane cercetate penal pentru infractiuni de contrabanda, de trafic de influenta etc.

 

Pe mana cu surioara

 

In fapt, presedintele ADS este prezentat de presa de specialitate, cea de investigatii, inca din 2003 ca un personaj controversat, bagat in afaceri mafiote atat in Satu Mare, cat si in Iasi, apoi in Salaj si in Dolj, iar, la final, in Bucuresti. Radu Cristescu a devenit printr-un joc de coincidente favorizate de Radu Berceanu un soi de lup paznic la oi. Din aceasta pozitie a inceput un adevarat trafic cu redevente cu terenuri date pe spranceana, cele mai multe fara licitatie, cu incredintare directa, a avut grija si de prietenii din Satu Mare, de odinioara, cum a fost cazul cedarii unui teren de 180 de ha catre firma fantoma SC Dorle Agro SRL din Certeze, firma infiintata in 2010, special pentru aceasta tranzactie (caz asupra caruia vom reveni). Cei doi actionari, Irina si Gheorghe Dorle, sunt proprietarii Complexului Mujdeni, situat pe drumul catre Negresti si sunt tovarasi de afaceri cu Adriana si Radu Cristescu inca de cand acestia activau in Satu Mare. Cei doi mai detin, impreuna sau separat, o serie de firme numai bune pentru folosit in astfel de afaceri: Dorle SRL, CDM Invest SRL, Irina Med SRL, Dorle For SRL, Smart General SRL sau Super Canal SRL.

Cristescu este bagat pana peste cap in afaceri necurate, dar este impus de gasca lui Berceanu si de sefii filialei PDL Dolj, care ameninta ca tradeaza in barca lui Blaga daca acest Cristescu va fi mutat de pe functie. Pentru ca la randul lui, Cristescu stie cum se cumpara si, mai ales, cum se pastreaza o functie. Iar filiera din PDL e foarte multumita de el.

Ca sa fie in functie, presiunea se face si prin surioara Adriana Cristescu, cea care a anchetat uriasul scandal Rompetrol, adusa la DIICOT de la Satu Mare prin filiera Ioan Talpes -Paul Sarbu-Ilie Botos si pusa sa-l ancheteze pe Dinu Patriciu, sa-l caute pe la toate dosarele, omul de afaceri fiind la acea vreme dusmanul de moarte al lui Talpes. Cristeasca, numita si "vipera de la DIICOT" are grija ca nimeni sa nu-l deranjeze pe iubitul ei fratior, cel care pe vremuri negocia in Satu Mare spagile la Horea Anderco si Constantin Timciuc pentru ca sa fie cercetati in stare de libertate. Pe scurt, madam procuror ii salta pe oamenii de afaceri, dupa care Radu Cristescu aparea pe filiera si cerea "mici atentii" (in 2003 cam 10.000 de euro de caciula) ca incriminatii sa fie cercetati in libertate si, mai apoi, contra altor suveniruri, sa li se dea NUP.

In urma unei afaceri inscenate, o asa-zisa captura de droguri in Satu Mare, ea a fost recompensata si adusa la Bucuresti, unde a intrat sub pulpana, si – se zice – si sub plapuma, lui Ilie Botos, care alaturi de alte doua procuroare a constituit o tripleta "de aur" a justitiei. Biroul acestora era numit de ziaristi "cuibul cu vipere".

La un moment dat, fratiorul Cristescu – repetam pentru cine n-a inteles, actualul ditamai presedinte al ADS – s-a certat cu surioara Cristescu. Era prin 2006-2007, pe cand el se autoexilase la Iasi, sa i se piarda urma, unde a intrat in afaceri cu alt interlop, caz asupra caruia vom reveni. Cristescu a tras atunci sfori ca sa o toarne la Patriciu pe sora sa, sa ii prezinte documente compromitatoare si sa-i vorbeasca despre intregul sir de amanti si afaceri necurate, cazuri de spaga, de trafic de influenta etc. Cristescu cerea cam 600.000 de euro ca sa o puna pe tapet pe Adriana, dar s-a ales cu mult mai putin, pentru ca n-a turnat decat o mica parte. Doi ziaristi s-au ocupat la acea vreme de caz si pot sa depuna marturie oricand ca asa a fost, dupa o intalnire de taina din Dealul mitropoliei de la Iasi.

Dar pana vom reveni cu alte amanunte picante, in numerele viitoare, sa le prezentam ministrului Valeriu Tabara si premierului Boc, cam prin ce gen de afaceri isi pierdea vremea, dar nu fara folos, subordonatul lor Radu Cristescu, seful ADS de azi, unul dintre protejatii lui Radu Berceanu, care, intamplator sau nu, a fost si el salvat de niste dosare penale, cu ajutor nemijlocit de la DIICOT. Dar si asupra acestora vom reveni.

 

Famiglia

 

In 2003, procuroarea Adriana Cristescu a instrumentat, ca procuror la PNA Central, "Dosarul Horia Anderco", fostul primar al municipiului Satu Mare in care, printre altii, i-a cercetat si pe inculpatii Alexandru Iuoras (actionar la o importanta firma de salubritate – SC FLORISAL SA Satu Mare) pentru dare de mita si Sorin Cretu (reprezentant al OMV Romania), pentru dare de mita, evaziune fiscala si spalare de bani. In paralel cu aceasta ancheta, PNA Central mai derula un alt dosar penal privitor la arestatii Dumitru Pop, zis "Mitica ofsaid", personaj interlop, patron al SC CABRIO SRL Satu Mare si Vasile Tatar, director de productie la SC FLORISAL SA Satu Mare, pentru trafic de influenta. Procuroarea PNA, Ioana Tene, cea care i-a trimis in judecata pe Pop si Tatar, prin rechizitoriu, a constatat ca "Pop Dumitru este nasul lui Cristescu Radu, fratele procurorului Cristescu Adriana". Acest Pop, prieten la toarta cu procuroarea Cristescu, s-a folosit de faptul ca aceasta il ancheta in "Dosarul Anderco" pe Alexandru Iuoras, pentru dare de mita in forma continuata, individ care era speriat de moarte de perspectiva ca va fi arestat.

Speculand aceasta teama si fiind perfect la curent cu actiunile prietenei sale procuroarea Cristescu, "Mitica ofsaid" l-a santajat pe Alexandru Iuoras, sub amenintarea ca daca nu-i va vinde la un pret preferential toate actiunile de la SC FLORISAL SA "il va baga in lanturi". In desele convorbiri avute de "Mitica ofsaid" cu Iuoras, acesta i-a transmis ca daca va fi "om de inteles" si ii va vinde toate actiunile, va uza de legaturile de rudenie cu procuroarea Cristescu si il va scapa de "belea". La inaintare a fost folosit nimeni altul decat Radu Cristescu.

In rechizitoriul PNA nr. 360/P/2003 emis la 03.11.2003 se mentioneaza: "inculpatul Pop Dumitru a afirmat, ca pe un lucru deja stabilit, ca actiunile vor fi cumparate sub pret, in realitate pentru sine, dar formal pe numele inculpatului Tatar Vasile, urmand ca o parte din acestea sa fie transferate numitului Cristescu Radu, fratele procurorului Cristescu Adriana" (…) "Iuoras Alexandru precizeaza in declaratia sa ca avea cunostinta despre relatiile lui Pop Dumitru cu procurorul anchetator, pentru ca in perioada respectiva in comunitatea din Satu Mare era cunoscuta imprejurarea ca Pop Dumitru il cununase pe Cristescu Radu, fratele procurorului Cristescu Adriana". Tot Raducu, implicat si in alte actiuni de vanzari-cumparari de masini alaturi de Mitica Offsaid i-a "cedat" surioarei o mica spaga, un Volkswagen Passat pentru Cristeasca, care aparea si-n declaratia ei de avere la un moment dat. Toti colegii procurori au ramas "masca" atunci cand Adriana Cristescu a aparut la serviciu la volanul unui superb Volkswagen Passat, care valoreaza minimum 25.000 euro, inmatriculat cu nr. B 63328. Aceleasi surse spun ca in PNA, in timpul scandalului legat de "Mitica ofsaid", s-a vehiculat foarte intens informatia potrivit careia aceasta masina ar fi fost primita de la firma CABRIO SRL a nasului fratelui ei – Dumitru Pop.

Pentru cine vrea mai multe amanunte poate sa gaseasca destule date despre Afacerea "Anderco". In realitate, acest scandal a aparut, dupa cum declara insusi fostul primar Anderco, dupa ce l-a refuzat pe fratele procuroarei, pe actualul presedinte al ADS Radu Mircea Cristescu, care i-a cerut sa concesioneze parcarile din Satu Mare unui important om de afaceri, in locul firmei Telpark, care le detinea la momentul respectiv. Traficul de influenta este demonstrat in acest caz de probele care se afla la DNA Oradea si care au intrat in posesia procurorului sef de atunci Ioan Moldovan, fost ministru al Tineretului si Sportului.

Un alt caz este cel al lui Timciuc Constantin, care a stat 10 luni in arest preventiv in baza mandatului emis de procuroarea Cristescu in 14.01.2003, mandat prelungit ulterior in mai multe randuri. Timciuc a declarat in instanta ca a facut plangere penala impotriva procuroarei Adriana Cristescu, care l-a amenintat ca il tine in arest cat vrea. Si asta dupa ce Radu Cristescu fusese pe acasa pe la sotia lui Timciuc, care declara intr-un interviu ca i s-au cerut 10.000 de euro ca sa fie eliberat.

 

Intermediere dupa intermediere

 

Radu Cristescu a mai intermediat si alte dosare. Nu este strain nici de cazul lui Nistreanu Mircea, care era unul dintre sponsorii PSD si patronul REPCON SA, una dintre firmele prin care s-au scurs banii cu care ar fi trebuit consolidate digurile din Banat. Nistreanu a fost urmarit de PNA intr-un dosar in care au mai fost implicati Marius Vizer si Ioan Lascau. Nistreanu a obtinut incetarea urmaririi penale impotriva sa, intervenind pe langa procuroarea Cristescu Adriana, prin intermediul fratelui acesteia, Radu Cristescu. Nistreanu Mircea a virat, prin firma sa REPCON SA, 10 miliarde lei in contul firmei BELLA CONSULTING din Satu Mare, patronata de Pop Dumitru, si el inculpat intr-un dosar penal instrumentat de PNA. De aici, banii au ajuns la Cristescu Radu, finul lui Pop Dumitru si fratele procuroarei Cristescu.

Dosarul referitor la Calaianu Gheorghe a fost intocmit pentru neplata TVA, prejudiciul adus statului fiind de 40 de miliarde lei. Aici, dupa ce s-a dat atentia, prin acelasi fratior iubit, a aparut brusc un viciu de procedura. Prin intermediul avocatului sau, Biro Vasile, Calaianu Gheorghe a intervenit pe langa procuroarea Cristescu Adriana pentru a fi judecat in stare de libertate. Ca urmare, procuroarea Cristescu a emis un mandat de arestare pe 32 de zile, desi limita maxima este de 30 de zile. Pe baza acestui viciu de procedura, instanta a decis judecarea lui Calaianu Gheorghe in stare de libertate.

Nu dupa mult timp, Adriana Cristescu a fost data afara de la PNA. Initial, se stia ca a fost repudiata pentru ca si-ar fi pierdut credibilitatea in urma arestarii nasului fratelui ei Radu Cristescu, numitul Dumitru Pop, zis Ofsaid, care a avut, ce-i drept, tangential, relatii de afaceri cu Traian Basescu, pe vremea cand ultimul era ministrul Transporturilor. Pop a fost arestat pentru trafic de influenta in dosarul Anderco, dosar instrumentat cu largul concurs al lui Remus Span, fost si adjunct al Politiei de Frontiera, prieten cu fratii Cristescu, care atunci era seful doi s’un sfert Satu Mare. In cazul Anderco era implicat, cum spuneam, si fratele Adrianei Cristescu. Remus Span l-a avertizat pe Radu Cristescu sa fuga din oras, ca i se pregateste un flagrant. Procurorul DNA Lucian Papici – de la "investigatii speciale" – a afirmat intr-un cerc restrans, confirmand si informatiile noastre, ca, de fapt, Adriana Cristescu a fost data afara de Ioan Amarie dupa ce a aflat ca este sursa de informatii a lui Paul Sarbu, consilierul lui Talpes. Amarie a fost deranjat ca se scurg informatii de la PNA catre Talpes si a dat-o afara pe Cristescu pe motiv de "dosar Anderco".

Adriana Cristescu s-a mai remarcat in dosarul IPRS Baneasa, unde s-a facut ca il ancheteaza pe Omar Hayssam, cel care a platit o suma infima pentru terenurile rezidentiale de 13 hectare ale fabricii si care sunt evaluate la 30 milioane de euro. Afacerea a fost patronata de fostii functionari ai APAPS-ului din guvernarea lui Ovidiu Musetescu. Procurorul Adriana Cristescu a dispus neinceperea urmaririi penale a membrilor comisiei de licitatie a APAPS, desi era evident ca IPRS Baneasa a fost facuta cadou sirienilor lui Hayssam.

Tot Adriana Cristescu este cea care a sustras un document cheie din dosarul "Petromidia", pe care l-a dat concurentei, ajungand la Marian Iancu si la cei de la VGB, iar de la acestia la Ovidiu Tender, manevra servindu-l pe Talpes. Legaturile dintre Tender si Talpes sunt de notorietate, ambii fiind implicati in scandalul international "Matser". Ioan Talpes, Ovidiu Tender si Jan Willem Matser, ultimul fost consilier NATO pentru Europa de Est, secretar al Lordului Robertson, au fost acuzati ca au comis fraude, falsificari de documente, tranzactii financiare ilegale, din Columbia spre Romania, catre Tender SA.

Radu Cristescu era la curent cu toate aceste chestiuni si a pus la cale o inscenare, prin care ar fi urmat, cum spuneam mai devreme, sa-i vanda lui Dinu Patriciu informatii compromitatoare despre sora sa, despre dosarele instrumentate de aceasta, despre spagile la care el a fost martor etc. Numai ca totul era pus la cale de fratii Cristescu ca sa-i ia banii omului de afaceri si sa-l intoxice, ca mai apoi chiar sa-l poata actiona in instanta. Afacerea n-a mers pana la capat, planul lui Radu Cristeascu a cazut dupa ce Patriciu a fost avertizat de Norica Nicolai, care aflase de intreaga tevatura de la un ofiter de informatii.

Mihail Fagarasanu