Vadim Tudor pare urmărit de un blestem. După ce Tribunalul Bucureşti a hotărât că liderul PRM trebuie să evacueze sediul partidului, acum el riscă să-şi piardă şi casa din cartierul Cotroceni care valorează aproape 700.000 de euro!
Cozmin Guşă a câştigat un proces de calomnie împotriva lui Vadim, iar executorii judecătoreşti au pus deja sechestru pe casa peremistului. Următorul pas al acestora este să scoată vila la vânzare ca să obţină 20.000 de euro, despăgubirile primite de către Guşă prin decizia instanţei. Scandalul dintre cei doi datează de aproape patru ani, când Vadim i-a aruncat cuvinte grele lui Guşă: “infractor ţigan”, “homosexual”, “derbedeu”, “şobolan tânăr”, “păduche”, “agent KGB”.
“Cineva trebuia să-l oprească pe Vadim. Este primul proces pierdut de el pentru calomnie. Iniţial, am vrut să-mi retrag plângerea, după ce Codrin Ştefănescu şi Marius Marinescu mi-au transmis din partea lui Vadim că-mi cere iertare. Dar, la nici două luni, liderul PRM a reînceput cu jignirile, aşa că m-am decis să merg până la capăt!”, a mărturisit Cozmin Guşă.
Ironia sorţii face ca avocatul acestuia să fie partenerul de cabinet al lui Victor Ponta, un alt politician pe care Vadim l-a făcut în numeroase rânduri cu ou şi cu oţet. “Cred că am dat un semnal serios că nu mai tolerez jigniri şi lovituri sub centură. Poate aşa voi reuşi să fac curăţenie printre politicieni”, a adăugat Guşă pentru “Naţional”.
Vadim mai are însă o şansă să scape de executarea silită a casei, dacă va face dovada că i-a achitat lui Guşă daunele stabilite de instanţă. Problema e că liderul PRM a spus mereu că nu are bani, contrar însă dezvăluirilor presei care a demonstrat de-a lungul timpului că el are o avere uriaşă, iar multe dintre proprietăţile deţinute de politician au fost trecute pe numele unor persoane apropiate.