După încercarea eşuată de a se împăca cu fosta lui soţie, Adelina Pestriţu, Liviu Vârciu pare să îşi fi găsit, în sfârşit, liniştea.
El se iubeşte de trei săptămâni cu modelul Gabriela Pavel, în vârstă de 24 de ani, o blondă sexy, care a stat departe de scandalurile lumii mondene. Cei doi par extrem de îndrăgostiţi, iar apropiaţii lor susţin că relaţia este una serioasă, ei luând deja în calcul ideea de a se muta împreună. î
Până aici, toate bune şi frumoase, numai că, Vârciu pare urmărit obsesiv de numele lui Ciprian Marica. Fotbalistul, care i-a trimis sms-uri Adelinei, se află şi pe lista de cuceriri a Gabrielei Pavel, actuala iubită a lui Liviu.
Gabriela Pavel adoră să pozeze sexy, însă până acum nu a avut curajul să se dezbrace de tot la şedinţele foto
Blonda susţine că relaţia lor a fost însă una platonică şi a durat câteva luni: „Da, eu şi Ciprian am fost împreună, în urmă cu cinci ani, însă ne-am iubit ca doi adolescenţi, nu a existat un contact sexual între noi. Amândoi eram foarte mici atunci. Am rămas buni prieteni", a declarat iubita lui Vârciu, pentru Click!.