Miss România este atacată de proxeneți. Află amănunte!

Scandalul politico-sexual în care sunt implicate nume sonore din lumea show-bizului autohton şi din sfera politică se amplifică pe zi ce trece. Reporterii „Naţional” au descoperit că printre fetele care au fost folosite de reţeaua controlată de Ion Tămârjan şi Relu Costan se numără şi una dintre finalistele concursului Miss România 2010.

În câteva dintre stenogramele folosite de procurorii DIICOT în rechizitoriu, apare numele Simonei Elena Lungu din Oradea, câştigătoarea locului I la ultima ediţie a concursului Miss România. Din aceste înregistrări reiese faptul că tânăra de 21 de ani a fost în mai multe rânduri la Paris împreună cu deputatul Robert Negoiţă şi că la serviciile acesteia, capii reţelei au apelat în numeroase rânduri. După ce s-a desprins din anturajul celor doi inculpaţi, Simona a avut un parcurs profesional de excepţie, ea reuşind în 2009 să ocupe locul doi al concursului Miss Italia Nel Mondo, iar în 2010, locul I la Miss România.
Potrivit celor de la Ziarul Național, iată, mai jos, câteva dintre stenogramele în care apare şi numele Simonei Elena Lungu.

Robert Negoiţă: Ăăă! Ce vroiam eu să-ţi zic! Îmi dai şi mie un mesaj cu numărul lu’ SIMONA de la Oradea?
Tămârjan Ioan Viorel: Da! Cum să nu!
R.N.: SIMONA, SIMONA blonda, nu, asta.
T.I.V.: LUNGU.
Robert Negoiţă: Care a fost cu noi.
T.I.V.: Care a fost cu noi la PARIS şi acuma, nu?
R.N.: Da, da, da, da! (convorbire purtată de inc. Tămârjan Ion Valeriu cu Negoiţă Robert Sorin la data de 29.07.2008, ora 20:30)
(…)
T.I.V.: O întreabă o grămadă de detalii. Bine, acum SIMONA cred că a pus ochii un pic pe tine aşa. Şi ar cam vrea acolo într-un fel. Şi d-asta o întreabă să vadă e bine, nu e bine, e ok, nu e ok, deci face nişte calcule să vadă cum ar trebui.
R.N.: Da, mă! Dar ar trebui să o lăsăm de data asta. Zic eu. Nu ştiu.
T.I.V.: Cum zici. Eu o las. Deci eu nu am niciun stres.
(…)
T.I.V.: Ia fii! DEBORA nu merge. Merge asta. IRINA câştigătoarea, SIMONA LUNGU, două şi cu IRINA, acum a venit. Să stau de vorbă cu ea.
R.N.: Cine?
T.I.V.: Deci, IRINA câştigătoarea, SIMONA LUNGU din ORADEA şi acum vorbesc şi cu… Şi cu… Cum îi zice? ALEXANDRA BÂLBĂ. Fata asta din… Din IAŞI. (neinteligibil). Da’ nu prea e. Adică strâmbă mult din nas.
R.N.: E! OK! Păi ok! Hai să vedem, să facem vreo… Între 6 şi 8. Minim 6, maxim 8. (neinteligibil). Da?.