Poetul Adrian Păunescu, este internat la Terapie Intensivă și soţia nu a plecat de la căpătâiul lui nici măcar o clipă. Deşi pericolul n-a trecut şi e încă pe perfuzii, medicii spun că starea politicianului e un pic mai bună.
Doar patru luni şi-a făcut efectul tratamentul cu albumină administrat lui Adrian Păunescu pentru boala sa de ficat. Fostul senator a preferat să sufere, în linişte, acasă, departe de ochii lumii.
A preferat tratamentul la domiciliu, cel puţin aşa susţin unii apropiaţi ai pesedistului. Potrivit acestora, problemele de sănătate ale scriitorului n-au apărut peste noapte, ci erau nişte suferinţe vechi, cu care Păunescu „tot încerca să cadă la pace, şi uneori mai şi reuşea, sau alteori le ignora din cauza activităţii intense".
De marţi după-amiază, când Păunescu a fost adus la Spitalul Floreasca, cu insuficienţă cardiacă, respiratorie, renală, hepatică şi diabet decompensat, soţia sa, Carmen, nu s-a mişcat de lângă patul poetului. Mai mult, fiul politicianului, Andrei, a luat primul avion, când a auzit de starea tatălui său, şi s-a întors din Portugalia pentru a fi alături de acesta.
„Domnul Păunescu se simte mai bine decât în ziua precedentă. Organele vitale au început să răspundă la tratament, însă prognosticul rămâne rezervat. Nu e conectat la aparate, are doar perfuzii şi a început să mănânce. În câteva zile vom avea şi rezultatele tuturor analizelor pe care le-a făcut şi vom putea să punem un diagnostic precis."