CURIOZITĂŢI. O broscuţă curioasă a avut parte de o supriză „fierbinte” după ce a „gustat” o instalaţie de lumini de Crăciun.
Broscuţa cu pricina, o specie din Florida, nu a fost rănită în cursul acestei grele încercări. Ea doar a înghiţit ledul instalaţiei şi s-a „aprins” precum un beculeţ. După ce a realizat că luminiţa roşiatică nu era o insectă, broscuţa a renunţat la meniu. Oamenii cărora le e prea lene să demonteze instalaţiile de Crăciun în luna aprilie au însă acum un motiv în plus să acţioneze. Mai ales că ledurile pot cădea „pradă” uşor micilor amfibieni. (A.M.V.)