Şapte copii români, aflaţi la vârste fragede, au fost găsiţi la o fermă din Worcester (Marea Britanie), unde erau obligaţi să lucreze în condiţii dure, ca agricultori, potrivit informaţiilor relatate duminică de cotidianul britanic The Independent.
Potrivit, Adevărul, aceştia erau aduşi pe câmp într-o dubă şi erau lăsaţi fără apă şi mâncare întreaga zi. Unii dintre ei lucrau alături de părinţii lor, dar alţii ar fi fost aduşi la fermă singuri. Şase copii au fost luaţi în grijă de autorităţile locale, scrie The Independent.
Autorităţile britanice desfăşoară o anchetă în acest caz şi intenţionează să aresteze cel puţin unul dintre angajatori în această săptămână.
Lucrătorii din cadrul fermei au declarat că nu ştiu exact cu cât ar fi fost plătiţi pentru această muncă, dar că o gospodărie de până la 40 de persoane ar câştiga mai puţin de 100 de lire pe săptămână.
Autorităţile GLA (Gangmasters Licensing Authority), West Mercia Police şi Agenţia britanică de Frontieră investighează cazul şi plănuiesc să aresteze cel puţin un plasator fără licenţă în această săptămână.