Sergiu Ilieş, şeful Serviciului de investigare a fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mureş, adeclarat, că reprezentanţii judeţeni ai legii au confiscat trei kilograme de aur, în valoare de 280.000 de lei, de la un bărbat.
“În cursul zile la marţi, am depistat în Reghin un bărbat de 38 de ani un bărbat care oferea spre vânzare diverse bujuterii din aur. La percheziţia corporală, a bagajelor şi autoturismului s-a descoperit această cantitate, de 3 kg, de bijuterii din aur.
Am estimat, după cursul oficial, că valoarea întregii cantităţi este de aproximativ 280.000 de lei. După primele cercetări, aurul provine din Turcia. Cercetările se efectuează sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi evaziune fiscală”, a afirmat Sergiu Ilieş.
Bărbatul depistat este cercetat în stare de libertate, iar aurul folosit, acum, ca probă, urmează să fie predat Băncii Naţionale.
Poliţiştii mureşeni au ajuns la a treia captură de acest fel, după ce în luna iunie au mai confiscat peste 3 kg de aur, iar în iulie 200 de grame.
Adrian Claudiu Rusu