Cove se crede nevinovat în războiul dus cu soția sa

Cei doi duc un război al orgoliilor, iar actriţa nu pare dispusă sub nici o formă să-l ierte pe fostul soţ, pe care l-a acuzat că a lovit-o cu pumnii în cap.

În timp ce Maria a depus plângere penală împotriva lui Cove, Bogdan Drăghic, preşedintele asociaţiei TATA, a vrut să-i împace pe cei doi, însă încercările lui s-au dovedit a fi zadarnice:

„Cove îşi doreşte să se împace cu fosta lui soţie, fără să mai apeleze la justiţie. El nu şi-a mai văzut copilul de două săptămâni, atunci când Maria l-a acuzat că ar fi lovit-o. Cove nici măcar nu ştie la ce grădiniţă merge fiul lui. Este dispus să facă testul cu detectorul de minciuni, ca să demonstreze că nu a bătut-o pe Maria", a declarat Bogdan Drăghici, în exclusivitate pentru Click!
Preşedintele TATA s-a lovit, însă, de vehemenţa Mariei, care e hotărâtă să lase instanţa să facă lumină în scandalul cu Gabriel Coveşeanu:
„Maria pare hotărâtă să apeleze la instanţă, să lase judecătorii să stabilească un program de vizită. E posibil chiar să se rediscute custodia copilului. Maria aşteaptă să o sune Cove, însă el nu este pregătit să facă acest lucru", a mai spus Bogdan Drăghici.
Cei doi foşti soţi se vor întâlni la tribunal pe 15 noiembrie, acesta fiind primul termen în procesul pentru custodia fiului lor, Matei Bogdan.
Actriţa l-a acuzat pe Cove, în urmă cu două săptămâni, că a lovit-o cu pumnii în cap pe stradă, în urma unei dispute.
Chiar duminica trecută, Maria a depus plângere la Poliţie şi a hotărât ca instanţa să stabilească un program de vizită: „Nici nu mă aşteptam ca fostul meu soţ să recunoască faptul că m-a lovit. O să ne întâlnim la tribunal, eu nu mai vreau să comentez nimic pe marginea acestui subiect", a declarat Maria.