Numărătoarea inversă până la finalizarea cazului “Fetei cu părul de foc” se apropie de sfârșit susțin anchetatorii care se ocupă de moartea Mădălinei Manole.
Zilele aceasta anchetatorii au realizat expertiza grafoscopică a aşa-zisului “testament sentimental”, au finalizat expertiza tehnico-ştiinţifice a probelor din dosar (amprente, sticlă, pahar, cantitate de otravă) şi au finalizat raportul medico-legal.
Potrivit jurnaliștilor de la Ring, rezultatele analizei criminalistice de la poliţie au ajuns la procurori şi expertiza toxicologică şi raportul medico-legal de la INML au fost trimise la Parchet via Serviciul Judeţean de Medicină Legală (SMLJ) Ilfov. Toate acestea ar trebui să confirme sau nu sinuciderea artistei.
“Din punctul nostru de vedere, raportul medico-legal e finalizat”, a declarat şeful INML, prof. dr Dan Dermengiu.
“Apăruse o posibilă întrebare, la care cred că s-a renunţat, despre cantitatea precisă de soluţie Furadan pe care a băut-o Mădălina Manole. Pentru a face o estimare, ar fi trebui un eşantion din flaconul din care se presupune că a băut..