PROIECT. CFR Călători ne invită să participăm, şase seri la rând, la spectacole de teatru „de peron” susţinut în gările din România.
Evenimentele sunt cuprinse în proiectul cultural „TEATRU ORIENT EXPRESS”, iniţiat de Convenţia Teatrală Europeană şi Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova. Ideea cuprinde un inedit turneu teatral cu trenul, în cadrul căruia vor avea loc spectacole pe peronul gărilor din parcursul trenului: Istanbul, Bucureşti, Craiova, Timişoara, Novi Sad, Zagreb, Lublijana, Nova Gorica, Viena şi Stuttgart. Reprezentaţiile teatrale se vor desfăşura în gările din România, în fiecare zi din perioada 27 mai – 1 iunie, între orele 20.00 şi 24.00. Pentru acestea, trenul „TEATRU ORIENT EXPRESS“ va fi garat în staţii, iar peroanele vor fi amenajate cu scaune pentru spectatori. Spectacolele vor avea loc astfel: Bucureşti Băneasa, în 27 şi 28 mai, Craiova, în 29 şi 30 mai, Timişoara Nord, în 31 mai şi 1 iunie. Accesul este liber pentru toate reprezentaţiile din program. (G.R.)