Coşmarul otrăvirilor prin care trece Gabriela Spanic, continuă. Actriţa a fost dusă de urgenţă la spital, direct de pe platourile de filmare.
Starea de sănătate a actriţei s-a înrăutăţit în acest sfârşit de săptămână, în timpul filmărilor la telenovela ”Soy tu duena”. Gabriela a cedat fizic, aşa că producătorii au dus-o de urgenţă la spitalul Angeles, unde se află internată şi acum, în stare extrem de gravă.
După ce a fost otrăvită sistematic timp de patru luni, actriţa ar fi trebuie să urmeze un regim special, care consta şi în multă odihnă, dar Gabriela nu s-a ţinut de el.
Impresara vedetei a făcut chiar un apel către fanii actriţei, pe internet: îi îndeamnă să îi transmită gânduri pozitive şi să se roage pentru ea.