Administraţia Prezidenţială salută gestul Realitatea TV “de a reaminti opiniei publice jocurile incorecte făcute de acest post de televiziune în timpul campaniei electorale din anul 2009, când a difuzat obsesiv un film trucat în încercarea de a influenţa rezultatul alegerilor”.
“Reluarea de către Realitatea TV în cursul zilei de marţi, 3 august a.c., a manipulărilor pe acest subiect reprezintă un pseudojurnalism care nu este specific spaţiului democratic european”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei.
Administraţia Prezidenţială subliniază că expertul criminalist Cătălin Grigoraş a confirmat că filmul prezentat obsesiv de Realitatea TV în campania pentru alegerile prezidenţiale a fost alterat, fiind practic, un trucaj
“Administraţia Prezidenţială remarcă grava confuzie editorială manifestată la Realitatea TV prin titluri precum “Scandalul pumnului revine”, în contextul în care expertul criminalist Cătălin Grigoraş a confirmat că filmul prezentat obsesiv de Realitatea TV în campania pentru alegerile prezidenţiale a fost alterat, fiind practic, un trucaj”, se mai arată în comunicat..