CONSTANŢA. Scandal cu focuri de armă la o discotecă din Topraisar, judeţul Constanţa. Un poliţist a tras zece focuri de armă în aer pentru a se apăra de doi indivizi care încercau să-l calce cu maşina. Cei doi au fost până la urmă potoliţi de câţiva tineri care au asistat la scenă. Poliţistul a fost chemat să aplaneze o ceartă între mai mulţi tineri. Imediat ce a ajuns în faţa discotecii a fost atacat. Cei doi fraţi au fost alungaţi de mai mulţi tineri care au văzut toată scena. Problemele poliţistului nu s-au încheiat, însă. Cei doi agresori au fost prinşi de oamenii legii. Nu este pentru prima dată când au fost încătuşaţi., scrie Realitatea.net. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia, care au decis însă că cei doi nu reprezintă pericol public. Tinerii sunt acum cercetaţi în stare de libertate. (G.R.)