Cand eram mica, imi placea sa adun tot felul de chestii inutile in cutii frumoase.
Pe masura ce timpul a trecut, intr-un moment pe care uneori il regret, am renuntat si la cutii si la minunile secrete (asa erau pentru mine) din ele.
Am devenit adult, deci mai practica, si am revenit la utilizat cutiile ca depozite pentru bijuterii.
Mici minuni… dar nu secrete. Numarul lor crescand de la an la an ca Praslea cel Voinic , am renuntat iarasi la cutii (ar fi trebuit sa aiba cam dimensiunile unui cufar de zestre din trecut, deci total nepractic pentru adultul din mine).
De fiecare data cand vad cutiile Mariei Szabo,imi doresc sa fiu copil, si sa adun tot felul de chestii inutile in cutii frumoase. Oare ce ma opreste… totusi?
