Chiar dacă este iubita cunoscutului creator de modă, Cătălin Botezatu, Bianca Drăguşanu nu se prea pricepe să aleagă lucruri de calitate pe care să le poarte. Aşa se face că datorită unor blugi, cei drept de firmă, Bianca este nevoită să înlocuiască tapiţeria luxosului ei automobil de teren, un BMW X5, ce a fost pătat de vopseaua pantalonilor. Cum petele de pe scaunul automobilului nu au putut fi curăţate cu absolut nimic, Bianca se vede acum nevoită să scoată din buzunr 1500 de euro, pentru a înlocui tapiţeria. Iată ce spune Bianca: “Am fost şi în Timişoara la cea mai renumită curăţătorie, dar nu m-au putut ajuta. M-au sfătuit să-l schimb”, a declarat Bianca pentru eMulte.ro. (M.C.)