Keo a părăsit scena TVR mai repede decât ar fi crezut

În cadrul Galei TVR Internaţional, desfăşurată aseară, s-a produs un incident neplăcut, atât pentru Keo cât şi pentru fanii săi, datorat unor probleme tehnice pentru care artistul şi trupa sa nu au avut absolut nicio vină. La orele 22:00 Keo a urcat pe scenă alături de trupa sa, însă, artistul a fost nevoit să o şi părăsească în primul minut al interpretării, din cauza unor probleme tehnice. Artistul a părăsit imediat incinta Televiziunii Române. "Îmi pare rău că publicul nu a avut ocazia să ne urmărească până la capăt, însă, nici eu nici trupa mea nu avem nicio vină în acest incident. Ţineţi aproape, v-am pregătit multe surprize fresh pentru următoarele săptămâni!", a declarat cântăreţul. (M.C.)