Pasagerii British Airways preluaţi de Wizz Air pe perioada grevei

În urma grevei, din perioada Crăciunului şi a Anului Nou, însoţitorilor de zbor de la British Airways, compania aeriană low cost Wizz Air a sărit în ajutorul călătorilor anunţând că dispune de bilete la cursele cu plecare din Londra către anumite destinaţii.

“Ca răspuns la greva însoţitorilor de zbor British Airways, ce va avea loc în perioada 22 decembrie – 2 ianuarie, Wizz Air informează pasagerii afectaţi de situaţie, de disponibilitatea unor bilete pentru cursele de la aeroportul londonez Luton, în perioada Crăciunului şi a Anului Nou”, au precizat oficiali ai companiei.
Pentru rutele British Airways, compania low cost deţine următoarele zboruri Londra Luton – Bucureşti Băneasa, faţă de Londra Heathrow – Bucureşti Otopeni, Londra Luton – Budapesta (Londra Heathrow – Budapesta), Londra Luton – Kiev Borispol faţă de Londra Heathrow – Kiev Borispol, Londra Luton – Sofia (Londra Heathrow – Sofia) şi Londra Luton – Varşovia.

Numărul total estimat de pasageri transportaţi estimat pentru acest an de către Wizz Air este de 7,8 milioane. Compania operează de pe unsprezece baze din ţări europene spre 150 de destinaţii.

Adrian Claudiu Rusu