Elena Cârstea spune că i-a fost dor de România

Cântăreaţa Elena Cârstea a revenit în ţară pentru a-şi lansa albumul „Best Of Elena Cârstea”. Evenimentul va avea loc vineri, la Esplanada Cora Pantelimon, de la ora 18.30, iar albumul se va găsi în reţeaua hipermarketurilor din toată ţara, la preţuri cuprinse între 20 şi 25 de lei. „Iniţial, discul a apărut cu revista «Felicia», şi acum doresc să aibă o lansare «ca la carte » pentru ca toată lumea să ştie că albumul se află în magazine”, a spus Elena Cârstea.

Este un material realizat împreună cu Ovidiu Komornyk şi conţine, printre cele 20 de melodii, piesele „Gelozie”, „Dacă ochii tăi” sau „Nu sunt perfectă”. „Albumul include o mare parte dintre şlagărele pe care le-am avut de-a lungul anilor, conţine muzică românească de calitate şi mi-aş dori, evident, să fiu în casele tuturor”, a afirmat Elena Cârstea. La patru luni de la operaţia de anevrism cerebral, suferită în America, Elena se simte bine şi aşteaptă întâlnirea de vineri cu fanii şi prietenii săi. „Mi-a fost foarte dor de ţară şi mi-ar plăcea să fiţi alături de mine. Acum sunt mai liniştită. Am fost la spital şi medicii mi-au spus că merg spre bine”, a precizat artista. (V.N.)