Mai tare decât Dan Brown! O carte scrisă cu mii de ani în urmă descrie în amănunţime obiectele zburătoare care străbăteau cerul Indiei. Un veritabil tratat de aeronautică OZN
Madras, iarna anului 2004: guvernatorul provinciei Tamil Nadu organizează o conferinţă de presă pentru a comunica un eveniment cultural de excepţie. Îmbrăcat în ţinută de gală, în holul unui palat somptuos mirosind a lemn de santal, el ţine o carte în mână, arborând un zâmbet misterios. "Domnilor, iată o lucrare care o să vă dea cu totul peste cap ideea pe care v-aţi făcut-o despre istoria lumii", declară el triumfând. Este prima traducere în engleză a unei lucrări ştiinţifice foarte vechi, care a fost scrisă în limba sanscrita de către un erudit, cu mii de ani în urmă. Guvernatorul a pus apoi cartea pe masă, lăsând să se vadă titlul ciudat: "Vaimanika aeronautics". Traducerea fusese făcută de către Universitatea Oxford, dar nu fusese încă difuzată. Ziariştii prezenţi au fost primii occidentali care au luat cunoştinţă de existenţa ei. În secolul al XIX-lea, apăruse un scurt fragment din ea, întitulat "Vymaanika shaastra". Scrierea a fost descoperită în mod misterios şi scoasă la lumină de către un profesor indian, Subbaraya Shastri, prezent şi el la întâlnire. Dar ce putea oare să conţină misterioasa lucrare, pentru a justifica acea conferinţă de presă, ţinută într-un loc aşa de fastuos?
Un tratat de aeronautică preistorică
Spre marea surpriză a invitaţilor, era vorba despre un tratat de aeronautică preistorică, descriind mai multe feluri de obiecte zburătoare, precum şi capacităţile lor, formele şi funcţiile. La acestea se mai adăugau informaţii despre construirea lor, materialele utilizate, modul de propulsie şi carburantul folosit, dar şi tipurile de maşinării care le permiteau să zboare, precum şi exerciţiile de yoga cerute pentru a-i pregati pe pasageri pentru zboruri la altitudini foarte mari. De asemenea, mai erau descrise şi costumele piloţilor, precum şi regimul alimentar prescris pentru ei. Partea pur tehnică conţinea 32 de secrete de pilotaj şi de mânuire a instrumentelor de zbor. Fiind scrisă în sanscrită, această parte a fost cel mai greu de tradus în termeni tehnici aeronautici contemporani.
Cu toate acestea, s-a descifrat faptul că acele nave puteau să se deplaseze în toate direcţiile, iar unele dintre ele puteau decola chiar vertical. Aparatele de bord permiteau ca vasele să fie făcute invizibile pentru privirile inamicilor, de asemenea, permiteau captarea imaginilor din exterior şi proiectarea lor pe un ecran intern, de asemeni trimiterea unor fascicule luminoase mortale, cu ajutorul unor oglinzi. Alte componente tehnice erau destinate captării a 7 forme de energie diferite, necesare bunei funcţionări a navelor. Aceste energii poartă nume sanscrite şi sunt greu de identificat, dar se pare că energia solară şi cea antigravitaţională sunt menţionate.
Pe de altă parte, propulsia obiectului zburător era asigurată de nişte motoare alimentate cu un carburant de culoare gălbuie, ce trecea printr-o altă maşinărie ce funcţiona pe bază de mercur, al cărei rol încă nu a putut fi stabilit. Prezenţa mercurului drept sursă de energie pare a fi o constantă în descrierea vaselor zburătoare "vimanas". Dar cel mai surprinzător lucru din cartea aceea sunt schiţele şi planurile care vin să ilustreze textul: astfel, unele nave aveau aripi, altele semănau cu nişte construcţii mari, de formă conică, care puteau să se ridice în aer pe verticală, în timp ce un alt tip era de dimensiuni uriaşe, putând să transporte armate întregi. Motoare şi echipamente tehnice apăreau desenate atât pe planuri, cât şi pe nave.
O ştiinţă pierdută
Cu toate acestea, este evident că era imposibil să se încerce construirea unor asemeni nave zburătoare doar prin intermediul elementelor din "Vymaanika". Ar fi ca şi cum am încerca să construim un avion Airbus doar utilizând un articol descriptiv dintr-o revistă de popularizare. Astfel de texte nu sunt decât urmele unei memorii ştiinţifice pierdute de mult, de la posibila prăbuşire a unei civilizaţii care ar fi putut să atingă un astfel de nivel tehnologic. Aceasta ne face să ne gândim la Atlantida şi la ipoteticul "Imperiu al lui Rama" care a precedat civilizaţia hinduşilor. Acele obiecte zburătoare puteau aparţine unor civilizaţii antediluviene, uitate.
Doar memoria oamenilor şi tenacea tradiţie orală au mai păstrat mici urme, care au fost încet-încet înghiţite de către miturile şi legendele lumii. Carele zburătoare ale zeilor şi minunile care se petrec în poveştile tradiţionale păstrează poate amintirea unui cer traversat de către nave strălucitoare, pe care regii şi eroii aveau dreptul să le piloteze. În India, de foarte multe ori, diferenţa dintre un erou şi un zeu este infimă: poveştile despre ei, relatate încă de la originea civilizaţiei, îi fac să se întâlnească, să se lupte sau să se iubească ca nişte simpli muritori. Zeii din istoria omenirii nu sunt, de fapt, decât nişte oameni divinizaţi datorită realizărilor lor, de către timp şi legendă. Cu cât sunt mai vechi, cu atât se află în sfere celeste mai înalte. Poate că unii dintre zei sunt doar nişte eroi civilizatori, veniţi din altă parte…
O sută de sori şi o sută de luni
Cea mai expresivă descriere a unei maşini zburătoare se află în cunoscuta poveste a lui Rama, regele Ayhodiei, şi minunata sa soţie, regina Sita. Evenimentul se desfăşoară către sfârşitul poveştii, când Rama, ajutat de către fratele sau Lakshmana şi de către prietenul său Hanuman, a reuşit, după o bătălie infiorătoare, să îl învingă pe regele din Lanka, care, împins de către focul dorinţei, o răpise pe frumoasa Sita la bordul unei nave zburătoare numită Puspaka. Rama, cu arcul în mână, Sita, soţia lui, cu securea, şi Hanuman, fratele lui Rama, purtând casca de cosmonaut.
Iata fragmentul într-o traducere aproximativă: "La venirea zorilor, Rama, luând carul ceresc Puspaka pe care i-l dăruise Vibhishana, s-a pregătit de plecare. Acest car mergea de unul singur. Era mare şi frumos ornat. Era înalt şi avea două etaje de camere cu ferestre… Când s-a ridicat în aer şi a pornit, în urma sa s-a auzit un sunet melodios. (…) carul Puspaka, care seamănă cu soarele, aparţine fratelui meu. El a fost cumpărat de către puternicul Ravanna. El zboară prin aer, putând să ajungă oriunde vrea gândul tău. Seamană cu un nor luminos de pe cer şi a fost construit de către marele Vishvakarman. (…) Mai apoi, Rama, gata să se întoarcă acasă, în Ayhodia, în nordul Indiei, a invitat-o pe Sita, pe Lakshmana şi pe Hanuman, precum şi pe mulţi dintre războinicii care au participat la lupta împotriva lui Ravanna, să se urce la bord. În 3 zile, el a parcurs cei 5000 de kilometri care îl despărţeau de palatul său".
Unii cercetatori ai istoriei antediluviene cred că Rama se afla în fruntea unui imperiu care se întindea din Himalaya până în Sri Lanka. Marile epopee ale Indiei, cum ar fi "Ramayana" şi "Mahabharata", ar putea conţine amintirea acestor evenimente majore, care au avut loc într-un imperiu dispărut. Şi Mahabharata ne vorbeşte despre "vimanas". Iată un fragment semnificativ: "Gurkha, zburând cu puternicul şi rapidul său Vimana, a aruncat către cele trei oraşe ale vrishnilor şi andhakas un proiectil încărcat cu toată puterea universului. O coloană de foc şi de fum la fel de luminoasă ca mii de sori s-a ridicat în toată splendoarea sa. O strălucire de metal, un gigantic mesager al morţii, care a redus la cenuşă locuitorii acestora. Corpurile lor erau arse. Părul şi unghiile le cădeau, venele lor se spărgeau din senin, iar păsările s-au albit. După câteva ore, întreaga lor mâncare era stricată. Pentru a scăpa de acest rug de foc, unii dintre soldaţi s-au aruncat în râu"…
"Aflat în carul său zburător, Saubha s-a oprit pe cer la mare distanţă. El a aruncat atunci săgeţi, topoare, lănci şi flăcări, fără încetare. Pe cer păreau să fie o sută de sori, o sută de luni şi miriade de stele. Nu se mai putea distinge ziua de noapte. Mai apoi, Krishna a răspuns la acest atac trăgând cu propria sa armă : un disc de foc care a tăiat în două nava zburătoare a duşmanului, care a căzut pe pământ, zdrobindu-se".
Aceste relatări de lupte aeriene abundă, la fel ca şi descrierea armelor devastatoare utilizate în timpul ostilităţilor. "O dâră de foc incandescentă, fără fum… mii de săgeţi de foc au căzut asupra duşmanului. Întunericul s-a aşternut peste întreaga lume. Din nori ploua cu cenuşă, vântul bătea cu putere, iar întreg pământul s-a cutremurat sub puterea acelor arme. Elefanţii au luat foc, iar animalele mureau târându-se." Să fie vorba doar de fantezia unui rapsod popular?!…. (A.M.)
