Cariile netratate în perioada copilăriei
duc la afecţiuni ale rinichilor, inimii şi căilor respiratorii
Ultimele studii de specialitate în stomatologie atrag atenţia asupra faptului că netratarea la timp a cariilor copiilor poate avea repercusiuni grave prin dispersarea infecţiei în sânge. Astfel, copii care nu beneficiază de un tratament al cariilor pot suferi afecţiuni ale rinichilor şi articulaţiilor, infecţii ale căilor respiratorii şi chiar afecţiuni cardiovasculare.
Amânarea tratării dinţilor de lapte pe motivul că vor fi înlocuiţi de către dinţii definitivi este complet greşită. Netratarea dinţilor de lapte afectează apariţia, dezvoltarea, formarea structurală dar şi poziţionarea pe arcadă a dinţilor definitivi, ştiut fiind că mugurii dinţilor definitivi se formează încă din perioada intrauterină.
Dinţii de lapte au o structură complet diferită de dinţii definitivi. Ţesutul dentar al copilului nu este atât de dur şi rezistent comparativ cu cel al adultului, caria la copii putând evolua foarte repede atât la suprafaţă cât şi în profunzime (în câteva luni, respectiv câţiva ani la adulţi).
Cu toate că amânarea tratării cariilor dentare la copii este practicată de un număr mare de medici stomatologi, această metodă nu este în favoarea celor mici. Important de ştiut este faptul că durerea în cazul cariilor la copii apare de obicei când este deja prea târziu, amânarea tratării putând avea urmări grave asupra sănătăţii lor.
Cariile evoluează rapid la suprafaţa dintelui dar şi în profunzime producând infecţii. În unele cazuri se poate ajunge la o valoare prea mare a ASLO, (dovada unei infecţii streptococice) care poate duce la afecţiuni cardiace, sau la boli care necesită tratament prin dializă.
Părinţii trebuie să aibă în vedere problema cariilor la copii mai ales că aceasta este larg răspândită în ţara noastră.
„Importanţa tratării cariilor în cazul copiilor este deseori subestimată. Incidenţa cariilor în rândul copiilor este foarte mare: 17% dintre copiii cu vârste între doi şi patru ani au avut deja carii, iar 52% dintre copiii cu vârste de până la opt ani au avut experienţe carioase.
Deja la vârsta de şase-şapte ani 80-90% din copii pot avea dinţi cariaţi, de aceea intervenţia asupra cariilor nu trebuie amânată. Ţinând cont de toate aceste aspecte şi statistici îngrijorătoare, în clinica DENT ESTET 4 KIDS am adaptat atât serviciile cât şi tehnologia din dorinţa de a oferi copiilor tratamente dentare personalizate.” a declarat Oana Taban, Director General Dent Estet.
La DENT ESTET 4 KIDS tratamentele dentare ale copiilor anxioşi sunt însoţite de tehnici de relaxare medie şi profundă, şedinţe de consiliere psihologică, dar şi de tehnici de analgo- şi inhalosedare (sedarea cu protoxid de azot), realizate de către medici ATI. Acestea sunt servicii inovative pentru România prin care se evită anestezia generală care poate fi dăunătoare pentru copii.
Este foarte important următorul aspect: netratarea dinţilor temporari poate avea ca rezultat pe termen lung apariţia complicaţiilor ce afectează masticaţia, fizionomia şi fonaţia dar si sistemul cardiac, renal şi respirator. Sănătatea dentară a copiilor presupune respectarea principiilor de prevenţie, igienă şi alimentaţie corectă, controlul regulat la medicul dentist si, cel mai important, tratarea imediata a cariilor identificate.