Fotbalistul Răzvan Cociş prepară în timpul liber papanaş pentru iubită

Unul dintre puţinii fotbalişti care nu s-a făcut remarcat în presă ca şi ceilalţi colegi ai săi prin scandaluri, frecventarea cluburilor de noapte, sau relaţiilor pe care le au cu diferite fotomodele, este Răzvan Cociş. Sportivul care colaborează cu Lokomotiv Moscova a acceptat să acorde un interviu în exclusivitate site-ului e-multe.ro.

Nu şi-ar lăsa iubita să apară în reviste dedicate bărbaţilor

Este cunoscut faptul că tinerii sportivi sunt înconjuraţi de fete frumoase care de cele mai multe ori apar pe coperţile revistelor pentru bărbaţi, totuşi Răzvan nu ar fi de accord ca iubita lui să realizeze un pictorial într-o astfel de publicaţie, însă ar încerca să afle ce anume ar motiva-o pe iubita lui să îşi dorească acest lucru. Fotbalistul susţine că este mulţumit de viaţa pe care o duce, şi că este înconjurat de persoane care îl iubesc necondiţionat . Peste 20 de ani se vede stability în România, cu o familie numeroasă, călătorind prin lume, bucurându-se de lucrurile de care nu a avut timp să se bucure în timpul carierei de fotbalist.

Şi-a cumpărat o casă în Cluj

Cu banii pe care i-a câştigat până acum din fotbal şi-a cumpărat o casă la Cluj, şi un teren unde ar vrea să construiască ceva în viitor, iar restul banilor îi ţine în bancă. În timpul liber fotbalistului îi place să citească, ultima carte citită a fost “Fata care s-a jucat cu focul” DE Stieg Larssor, iar una dintre cărţile sale preferate este “Bărbaţi care urăsc femeile”. Tot în timpul liber fotbalistului îi place foarte mult să gătească, iar cel mai bine îi ies papanaşii, despre care iubita lui spune că sunt foarte buni. Răzvan îşi doreşte ca revelionul să-l petreacă la Miami, însă dacă Oana iubita lui nu primeşte viza vor allege o altă destinaţie exotică. (M.C.)