BISTRIŢA NĂSĂUD. O elevă de 15 ani din Bistriţa-Năsăud a căzut 11 metri, de la etajul al doilea al liceului la care învăţa. Se pare că tânăra visa de 5 zile că se aruncă de la etaj şi, într-un final, i s-a întâmplat. A ajuns la spital cu comoţie cerebrală. Profesorii spun că este adepta stilului EMO şi că asta ar fi influenţat-o. Adolescenta de 15 ani a căzut de la geamul clasei în care învăţa, în gol, 11 metri. Ajunsese la şcoală înainte de ore, pentru că făcea naveta. În clasă mai era o colegă, căreia i-a făcut o mărturisire, scrie Antena3. În ultimele 5 nopţi a visat că se aruncă de la etaj şi că vrea să vadă cum este. Colega fetei a ieşit din clasă şi când a revenit a văzut-o pe aceasta stând pe pervazul geamului cu picioarele în afară. Nu a crezut, însă, că va încerca un gest necugetat. Profesorii liceului spun că fata este o elevă problemă şi că ar fi fost adeptă a curentului EMO. Tocmai repeta clasa a IX-a din cauza absenţelor. (G.R.)