Numărul şomerilor a ajuns la 654.000

ÎNGRIJORĂTOR! În luna octombrie numărul şomerilor a crescut brusc, iar numărul total echivalează cu numărul de şomeri al ultimilor cinci ani şi şase luni. Potrivit datelor publicate joi de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), numărul total de şomeri a crescut în octombrie cu cu 28.799 faţă de luna precedentă, ajungând la 653.939. Astfel, numărul de şomeri a crescut în octombrie pentru a 16-a lună la rând, scrie Realitatea.net. Un număr atât de mare de şomeri nu a mai fost atins din aprilie 2004, când au fost înregistrate 661.895 persoane fără loc de muncă. (G.R.)