Şi ce barbă avea… doi metri măsura!

RECORD. Un canadian crede că barba lui este sfântă, prin urmare a lăsat-o să crească cât a vrut ea de mult. Şi a crescut până a ajuns să măsoare peste 2 metri.

Acum, omul aşteaptă cu sufletul la gură să fie contactat de reprezentanţii Guiness Book. Swaran Singh, cetăţean canadian originar din India, este mândria locuitorilor din Punjab. În ţara natală, oamenii îl privesc ca pe un zeu. El este şi, totodată, vrea să dea un exemplu tinerilor de aceeaşi credinţă, deoarece în India, barba este considerată sfântă. „Fiecare bărbat este binecuvântat cu o barbă, dar mie mi-a dăruit divinitatea o binecuvântare specială. Nu am făcut nimic altceva decât să o îngrijesc. Niciodată nu m-am dat cu vreun ulei special. N-am făcut asta pentru că îmi doream să întru în Cartea Recordurilor”, a declarat profesorul de muzică. (A.M.V.)