Bunurile lui Michael Jackson vor fi o sursă stabilă de venit pentru mama regretatului artist, Katherine, pe toată perioada vieţii acesteia. După moartea ei, ele vor fi trecute pe numele celor trei copii ai Regelui Pop, susţine TMZ.com.
Până acum se vehiculase că mama lui Michael Jackson urma să primească circa 40 la sută din valoarea netă a activelor superstarului, iar alte 40 de procente ar fi aparţinut copiilor şi cele 20 rămase ar fi trebuit donate în scopuri caritabile. Potrivit aceluiasi site, Katherine, în vârstă de 79 de ani, nu va moşteni totul deodată, ci doar o sumă fixă lunar până la moartea ei.
După aceea, tot ce va rămâne va intra în posesia celor trei copii ai lui Michael, Price Michael (12 ani), Paris (11 ani) şi Prince Michael II, cunoscut sub numele de Blanket (şapte ani). In acest sens, o instanţa de judecată din Los Angeles a stabilit, luna trecută, ca mama lui Michael Jackson să primească suma de 86.000 de dolari în fiecare lună, atât cât este necesar să acopere atât cheltuielile sale de întreţinere, cât şi pe cele ale micuţilor. Mama regretatului star american a obţinut custodia copiilor în luna iulie. (V.N.)