Domnul Predoiu a preluat mandatul de ministru al Justiţiei în februarie 2008 cu misiunea să facă reformă în acest domeniu şi să înzestreze România cu patru coduri moderne. O misiune ce putea să-i aducă glorie personală sau un răsunător eşec.
Din păcate, ademenit de mirajul de a rămâne în istorie ca mare legiuitor, domnul Predoiu a pierdut contactul cu realitatea şi a început să facă greşeli grave, una după alta.
1. Greşeala principală a fost aceea de a desconsidera societatea civilă şi de a decide, cu de la sine putere, că opinia publică nu trebuie să fie consultată asupra formei finale a proiectelor de coduri, mai înainte de a le supune aprobării Guvernului şi Parlamentului. Or, tocmai forma finală a proiectelor prezenta pentru public cel mai mare interes. Însă domnul Predoiu s-a închis într-un turn de fildeş, apreciind cu aroganţă şi suficienţă că aceste proiecte sunt perfecte şi la adăpost de critici.
2. A doua greşeală a fost aceea de a nu discerne el însuşi că proiectele conţin numeroase prevederi fie antidemocratice, fie inacceptabile sub aspect moral, fie inadecvate nevoilor concrete ale societăţii româneşti, aspecte care oricum vor ieşi la iveală în cele din urmă. Cum a fost posibil să nu discearnă importanţa garantării libertăţii individuale şi a libertăţii presei? Cum de nu a înţeles incompatibilitatea valorilor familiei cu incestul? Cum a fost posibil să nu discearnă faptul că reglementarea infracţiunilor de corupţie aşa cum apare în proiectul de Cod Penal nu serveşte nici cauza României, nici credibilitatea preşedintelui Băsescu şi nici a Guvernului Boc din care face parte?
3. A treia greşeală a fost nesocotirea principiului elementar că într-o societate democratică adoptarea legilor importante, cum sunt codurile, sunt atributul şi responsabilitatea Parlamentului. Indiferent cine şi ce i-ar fi sugerat, un ministru al justiţiei cu înţelepciune şi responsabilitate ar fi trebuit să fie primul care să se opună ideii aberante de a adopta patru coduri deodată, fără dezbatere, prin procedura angajării răspunderii Guvernului. Dacă nu ar fi fost ascultat, putea să ceară sprijin opiniei publice şi cu siguranţă l-ar fi primit. In extremis ar fi trebuit să-şi dea şi demisia, pentru a arăta că pentru un ministru al justiţiei adoptarea codurilor este un lucru extrem de serios, nu o bagatelă. Dar domnul Predoiu nu a înţeles să urmeze calea responsabilităţii şi onoarei, ci calea opusă.
4. A cincea greşeală comisă de domnul Predoiu a fost aceea a dezinformării preşedintelui României, a celor două guverne din care a făcut parte şi a opiniei publice.
a) Dezinformarea s-a referit în primul rând la acreditarea şi susţinerea ideii false potrivit căreia Comisia Europeană ar impune României adoptarea cu orice preţ şi într-un termen strict determinat a celor patru coduri, sub ameninţarea unor consecinţe negative pentru ţară. După cum se ştie, Comisia Europeană a dezminţit impunerea unor asemenea condiţii, adeverind proverbul că minciuna are picioare scurte.
b) Însă dezinformarea practicată de domnul Predoiu a îmbrăcat şi aspectul incredibil de a induce în eroare două guverne şi opinia publică cu privire la conţinutul proiectelor codurilor, determinând adoptarea acestora ca atare şi înaintarea lor Parlamentului sub semnăturile premierilor Călin Popescu Tăriceanu şi Emil Boc.
V. Stănescu
