O bancă din Galaţi a fost jefuită de doi indivizi

În zona Portului Galaţi, doi indivizi au reuşit să jefuiască o bancă şi să fugă cu aproape 100.000 de lei. Aceştia au intrat în sucursala BRD, au ameninţat cu pistoalele pe casier şi agentul de pază, după care au luat banii şi au dispărut.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi, Cristina Tatulici a declarat: ”La ora 13.40 am fost sesizaţi la 112 că două persoane au pătruns în agenţia unei bănci din Galaţi. Unul dintre indivizi l-a ameninţat pe paznic cu un pistol, iar celălalt a pătruns în casierie, şi profitând de faptul că la acel moment casa de bani era deschisă, întrucât operatoarea efectua operaţiuni bancare, a luat banii şi a fugit. Poliţiştii vizualizează acum imaginile suprinse de camerele de luat vederi”.

“Este vorba despre doi bărbaţi cu înălţimea de 1,60 metri, respectiv 1,90 metri, care erau îmbrăcaţi cu haine negre şi aveau cagule pe cap”, a mai precizat Cristina Tatulici.

Sucursala BRD ce a fost jefuită este dotată cu camere de supraveghere, iar pentru depistarea autorilor, poliţiştii au instituit filtre în tot municipiul, vizionează imaginile şi audiază mai mulţi martori ai incidentului.
"Recunoaştem semnalmentele celor doi atacatori după ceea ce ne-au spus casiera şi paznicul unităţii bancare. Martori sunt şi cetăţeni din afara agenţiei, care i-au văzut fugind pe cei doi bărbaţi, însă ţinem cont şi de faptul că cei doi erau mascaţi. La ora actuală, s-au instituit filtre la intrările şi ieşirile din oraş", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Adrian Claudiu Rusu