Ştiinţa şi mitul sunt puse din nou în balanţă. De această dată „altercaţia” are loc pe insula Mindanao, din Filipine.
Sute de oameni şi-au părăsit locuinţele din apropierea mlaştinii Agusan, o rezervaţie naturală din insula Mindanao, după ce atacurile unui crocodil uriaş au reuşit să stârnească panică generală. Isteria s-a declanşat în momentul în care o ambarcaţiune ce transporta elevi într-o excursie a fost atacată, iar o elevă în vârstă de 10 ani a fost, pur şi simplu, decapitată. Ambarcaţiunea-şcoală a fost lovită cu atâta putere încât doi dintre ocupanţii săi, doi elevi în vârstă de 10 ani, au fost aruncaţi prin aer în apele mlaştinii. Deşi reacţia supraveghetorilor a fost rapidă, ei reuşind să scoată imediat din apă unul dintre elevi, corpul fetiţei a dispărut instantaneu între valuri, el fiind recuperat abia după două zile.
„L-am văzut. Este un monstru uriaş. Are cel puţin nouă metri lungime”, afirma Ruel Hipulan, unul dintre însoţitorii grupului. Aproximativ 100 de membri ai tribului Manobo şi-au părăsit locuinţele de teama unei posibile reapariţii a monstrului şi au anunţat că nu se vor întoarce decât în momentul în care acesta va fi prins. Varianta oamenilor de ştiinţă este una mult mai logică. Experţii susţin că atacurile crocodililor s-au înmulţit peste măsură după ce pescuitul intensiv, precum şi inundaţiile recente, au determinat o scădere drastică a numărului de peşti. Lipsite de hrană, fioroasele reptilele nu s-au sfiit să atace oamenii. (A.M.V.)