Templul lui Solomon, cunoscut şi ca Templul din Ierusalim, a fost, potrivit relatărilor din Vechiul Testament, primul templu al evreilor, a cărui construcţie a durat din anul al patrulea şi până în an unsprezecelea an de domnie al regelui Solomon. Prin aducerea chivotului Legii în Ierusalim, Împaratul David a făcut din acest oraş centrul religios al lui Israel. În acest scop el şi-a propus să zidească casa Domnului, întrucât chivotul se afla într-un cort modest, dar Dumnezeu a rezervat această realizare a constituirii templului, fiului şi urmaşului său la domnie Solomon (II Sam. 7. 13).
Pe Muntele Sion, colona Moira
În privinţa locului unde a fost amplasat templul din I Paral 22. I, aflăm că David după ce a înălţat un altar pe aria cumparată de la iebuscul Aravna a destinat acest loc pentru viitoarea "casă a Domnului". Aici a construit Solomon templul său (II Paral. 3, 1). Mai exact, este vorba de muntele Sion, cu colina Moria, ce se înalţă spre nord de o altă colină – Ofel, unde se desfăşura oraşul vechi. Deoarece vârful colinei Moria nu este destul de spaţios pentru templu şi curtea interioară, Solomon a înconjurat cu ziduri înalte şi groase poalele colinei, iar golul dintre ziduri şi colină l-a umplut cu pământ şi astfel a amenajat o platformă mai extinsă. Astăzi această platformă este ocupată de către moscheea lui Omar.
Piatra de temelie
Exact sub cupola acestei moschei se află o stâncă în interiorul căreia este săpată o grotă. Această stâncă era cu siguranţă în legătură cu templul lui Solomon. Potrivit tradiţiei pe această stâncă se înălţa altarul holocauslelor din curtea interioară a preoţilor. Templul era amplasat, prin urmare, la vest de această stâncă. Dupa o altă tradiţie, pe stânca de care vorbim s-ar fi aflat chiar Sfânta Sfintelor din Templul lui Solomon. de unde şi denumirea ei de «piatră de temelie» pe care i-au dat-o frecvent rabinii când Mântuitorul i-a zis lui Petru : «Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea» (Matei 16, 18) s-ar fi referit, susţin unii, chiar la această piatră peste care se înalţă partea cea mai sfântă a templului.
Alcătuirea Templului
Templul era o clădire de formă dreptunghiulară, divizată în interior în trei părţi: vestibul (la răsărit), numit Ulam, cu o lungime de 10 coţi; prima încăpere numită Heical (palat sau templu), iar mai tarziu — Sfânta, lungă de 40 de coţi; a doua încăpere, numita Debir, iar mai târziu Sfânta Sfintelor, lungă de 20 de coţi. Lăţimea templului era de 20 de coţi. Zidurile despărţitoare nu sunt menţionate, dar ele au existat cu siguranţă. Un astfel de zid a fost între pridvor şi sfântă. Sfânta şi Sfânta Sfintelor erau despărţite printr-un perete de lemn de cedru gros de doi coţi în mijlocii acestui perete se afla o uşă mare de lemn de măslin sălbatic, care se deschidea în două părţi. Înălţimea pridvorului şi a Sfintei era de 30 de coţi. Iar înălţimea Sfintei Sfintelor numai de 20 de coţi. Diferenţa de spaţiu de 10 coţi, care exista între tavanul Sfintei Sfintelor şi acoperişul templului a fost amenajată ca încăpere unde se păstra tezaurul templului. Templul era înconjurat de două curţi.
Cea dintâi, care înconjura templul era numită curtea interioară, a preoţilor sau cea înaltă. A doua curte numită exterioară sau cea mare era destinată poporului credincios şi se afla la un nivel inferior faţă de prima curte. Ar rezulta de aici că privit de la distanţă templul apărea aşezat în terasă. Atât în prima cât şi în a doua curte existau apartamente pentru preoţii care erau rânduiţi la slujba cu săptămâna. Dimensiunile curţilor nu ne sunt cunoscute. Ca şi în Cortul Sfânt, şi în templu se aflau mai multe odoare. În Sfânta Sfintelor era depus vechiul chivot al Legii din Cortul Sfânt. În Sfânta se aflau: altarul tămâierii, care era din lemn de cedru, îmbrăcat în aur (I Regi 6, 20—21 ; 7, 48), masa punerii înainte, confecţionată din aceleaşi materiale şi zece candelabre de aur (I Regi 7.48—49). În curtea interioară, în faţa intrării în Sfânta, se afla altarul jertfelor confecţionat din bronz, iar în partea de sud-est a acestuia se afla „Marea de aramă”, adică bazinul pentru spălarea rituală a preoţilor, aşezat pe spinarea a doisprezece tauri, aşezaţi toţi câte trei, cu capetele către cele patru puncte cardinale.
Jefuirea şi distrugerea Templului lui Solomon
Templul construit de Solomon a dăinuit mai mult de patru secole, fără să fi suferit modificări esenţiale. Însă, templul a suferit şi din cauza unor cuceritori ai teritoriului Ţării Sfinte care au jefuit tezaurul, precum a fost cazul regelui Sesonc al Egiptului (I Regi 14. 26). Dar şi un rege al lui Israel — Ioas nu s-a sfiit să deposedeze templul de tot tezaurul său, după o victorie ce o repurtase asupra lui Amasis (II Regi 14, 14). În anul 586 i.Hr. templul a fost jefuit şi distrus până în temelie de către Nabucodonosor. Totul a fost transportat în Babilon, vasele sfinte şi toate podoabele din aur, argint şi aramă. Templul a fost reconstruit între anii 516 i.Hr – 70 d.Hr cunoscut mai ales sub numele de "Al doilea templu”. A fost distrus de către romani în anul 70 d.Hr., în timpul revoltei evreilor din anii 66 – 70 e.n. contra stăpânirii romane. (A.M.)
