Într-o zi, domunul şi doamna Watson, împreună cu cei doi copii, micuţa Doroty şi Tomas, au plecat să ia masa la iarbă verde. Au pus în coşul de picnic de toate, sendvişuri, apă, dulciuri şi câteva alune. Micuţa Doroty a ales locul pentru picnic, era o pajişte frumos amenajată, chiar lângă un loc de joacă pentru copii. Tomas a plecat cu sora lui să se joace împreună.
Cei doi copii au fost foarte încântaţi să dea peste un tobogan ce era aşezat în apropierea unui stejar bătrân şi rămuros. Acolo îşi avea scorbura un pui de veveriţă. Micul pui de vietate, ce îşi făcuse culcuş în scorbura stejarului, a fost trezit din somn de gălăgia copiilor. Şi pentru că părinţii lui plecaseră în căutarea hranei, Roşcovanul, aşa îl vom porecli pe puiul de veveriţă, a ieşit din scorbura lui şi a sărit din creangă în creangă până ce a ajuns în dreptul toboganului. Copiii l-au văzut, era un pui mic, cu ochii cârpiţi de somn, cu blăniţa cafenie, şi cu o coadă stufoasă, şi urechi ascuţite, dar mici, cât o ghindă.
Tomas şi Doroty s-au mirat la început de mica vietate, ba chiar au fugit la părinţii lor să le spună ce au văzut pe creanga cea verde a stejarului. Domnul Watson însă i-a liniştit, a luat cele câteva alune din coşul de picnic şi s-a apropiat de stejarul cel bătrân. Acolo a început să bată alunele unele de altele, iar sunetul a fost auzit de Roşcovan, veveriţa a coborât iute din copac, a făcut salturi, salturi, către domnul Watson, prin iarba verde. Din care aproape că nici nu se mai vedea, decât o coadă roşie stufoasă, ce contrasta puternic cu verdele crud al ierbii. Veveriţa s-a apropiat, a pus bucuroasă lăbuţele pe alunele ce i le lăsase domnul Watson şi apoi a fugit repede cu ele în scorbura copacului. Copiii au fost foarte bucuroşi că au avut parte de o aşa întâlnire cu Roşcovanul. A fost o zi la picnic pe care familia Waton şi-o va aminti mult timp de acum încolo. (M.C.)
