Derută

Din timpurile cele mai vechi, oamenii au folosit diferite mijloace de protecţie împotriva demonilor. Locuitorii Babilonului ţineau duhurile negre la distanţă cu ajutorul unor aşa-numite „curse pentru demoni”: nişte vase speciale, pe care erau înscrise texte magice, vase ce erau apoi îngropate sub casele lor. Iată deci că poveştile cu duhuri închise în sticle au origine babiloniană. Un exemplu tipic pentru anul 300 d.C. este proclamarea unei „Legi a divorţului” împotriva Necuratului şi a duhurilor sale întunecate, precum şi ordinul de a părăsi imediat şi definitiv comunitatea. Chiar şi astăzi unele biserici malteze au două ceasuri: unul potrivit la ora exactă, iar altul nu, pentru a-l deruta pe Diavol în legătură cu orele la care au loc slujbele în biserică. Ce simplu ar fi!… (A.M.)