ARAD. A scăpat ca prin minune! Fetiţa, în vârstă de şapte ani, a căzut pe beton, de la etajul 3 şi a ajuns la spital în stare de şoc şi cu numeroase fracturi. După ce au consultat-o, medicii arădeni au hotărât să o transfere la Timişoara. Mama fetiţei era plecată până la magazin, timp în care fetiţa a rămas singură acasă. Se pare că micuţa s-a aplecat peste geamul de la bucătărie, s-a dezechilibrat şi a căzut direct pe asfalt. Un trecător a chemat imediat salvarea. Medicii de la spital i-au făcut imediat fetiţei o serie de investigaţii în urma cărora au descoperit mai multe fracturi, iclusiv la coloană şi femur. Medicii speră ca fractura de la coloană să nu îi afecteze mersul. (G.R.)
O fetiţă de 7 ani trăieşte după ce a căzut pe beton de la etajul 3